Fotbal   •   Liga 1   •   REACȚIE

Antrenorul din Superligă nu s-a mai abținut: „Este inuman. A fost un dezastru”

Adrian Mihalcea a criticat pauza competițională foarte lungă // foto: imago images

Articol de Mihai Șovei   —  joi, 15 octombrie 2026

Adrian Mihalcea (50 de ani), antrenorul lui UTA Arad, a vorbit despre modul în care lotul echipei sale a fost afectat de pauza competițională de trei săptămâni dedicată meciurilor echipelor naționale.

Acesta a declarat că pauza competițională a fost un adevărat dezastru. Din cei 7 jucători pe care formația arădeană i-a trimis la loturile echipelor naționale, 3 s-au întors accidentați, în timp ce 4 au venit cu doar două zile înaintea meciului pierdut pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-2. Acesta fiind unul dintre motivele pentru care UTA Arad a pierdut acest meci.

Tehnicianul consideră că programul este unul foarte încărcat, iar acest lucru poate să o afecteze pe UTA Arad. În următoarele două săptămâni, UTA Arad va juca patru meciuri, trei în Superligă și unul în Cupa României.

Adrian Mihalcea: „Este inuman să joci atâtea meciuri în 2 săptămâni și jumătate”


„Pauza asta a fost dezastruoasă pentru noi, am avut 7 jucători la lot și s-au întors 3 accidentați, 4 au venit cu 2 zile înainte de Botoșani. Iar eu am rămas 3 săptămâni nici măcar cu jumătate dintre jucătorii echipei mici și am adus de la Academie, nu am putut să facem antrenamente bune.

Nu ne-am comportat deloc bine la Botoșani, dar este un meci, nu este o problemă mare. Am înțeles toți unde s-a greșit, iar acum ne pregătim pentru CFR, dar tot cu problemele de lot.

Mai avem și accidentările vechi, Oaidă, Pitu și Odada, pe care îi luăm în calcul după perioada de iarnă. Nu este o noutate, anul ăsta am tot avut probleme, mereu a trebuit să găsim soluții și le vom găsi. Nu avem un lot mare numeric, am mers pe calitate.

Mă uitam, echipele care au dat jucători mulți la naționale au avut probleme cu accidentările, cu continuitatea. Cine a gândit acest sistem nu a făcut-o bine. Este inuman să joci atâtea meciuri în 2 săptămâni și jumătate, când tu oricum joci 3-4 meciuri într-o lună. Ne ducem în altceva”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru sptfm.ro.


Adrian Mihalcea a criticat pauza competițională foarte lungă // foto: imago images
  •  UTA Arad se află pe locul 12 în Superliga, cu 12 puncte după primele 11 etape.

  • Pentru arădeni urmează duelul de pe teren propriu cu CFR Cluj, pe 18 octombrie.

Clasamentul din Superligă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.