Gruparea de pe locul 14 din LaLiga, Getafe, a decis să recompenseze fidelitatea celor 300 de fani deplasați în Bănie plătindu-le spaniolilor tichetele de acces la partida cu Universitatea Craiova (diseară, ora 19:45)
Diseară, de la ora 19:45, avem meci de cupă europeană, Universitatea Craiova - Getafe, pe stadionul "Ion Oblemenco". Se anunță o atmosferă electrizantă în Bănie, aproximativ 25.000 de juveți vor susține formația lui Filipe Coelho. La meci vor asista și 300 de fani ai echipei de pe locul 14 din LaLiga.
Getafe a plătit biletele de meci pentru fanii spanioli ce vor fi la Craiova
Echipa lui José Bordalás este însoțită la Craiova de 300 de suporteri ai Azulones. Inedit este faptul că oficialii clubului din urbea aflată în imediata proximitate a Madridului au decis să facă un cadou fanilor, mai exact biletele de meci, pentru că s-au deplasat în România.
Gruparea a dorit să recompenseze astfel fidelitatea propriilor suporteri, la șase ani de la revenirea în cupele europene, "care și-au lăsat propriile angajamente, servicii, pentru a fi alături de echipa de suflet".
Ramon Terrats, mijlocașul lui Getafe, mesaj pentru fanii spanioli: „Efortul fiecăruia, atât pe teren, cât și în afara lui, e esențial"
Ramon Terrats (25 de ani), mijlocașul lui Getafe, a dorit să mulțumească suporterilor care vor susține Azulones diseară pe „Ion Oblemenco”.
„Nu putem decât să le mulțumim, pentru că simțim sprijinul lor și ne fac să ne dăm seama că, chiar și când jucăm în deplasare, nu suntem singuri.
Știm că suporterii echipei și clubul sunt foarte uniți. Într-o echipă ca a noastră, acest lucru este esențial, pentru că nu suntem unul dintre marile cluburi, mai ales din punct de vedere financiar.
Pentru a continua să ne dezvoltăm și să realizăm lucruri importante, avem nevoie ca toată lumea să tragă în aceeași direcție. Efortul fiecăruia, atât pe teren, cât și în afara lui, este esențial. Dacă fiecare parte se gândește doar la interesul propriu, va fi mult mai greu să realizăm împreună lucruri mărețe”, a comentat Terrats, citat de Marca.
{{text}}