Fostul internațional Florin Prunea (58 de ani) a reacționat după remiza obținută de Universitatea Craiova pe „Ion Oblemenco”, 1-1 cu Getafe în prima etapă a grupei din Conference League.
Portarul „Generației de Aur” l-a remarcat în mod special pe Alexandru Cicâldău, însă s-a declarat dezamăgit de prestația lui Tudor Băluță, de la care aștepta mai mult, menționând că restul jucătorilor lui Filipe Coelho „au jucat la capacitate maximă”.
Assad Al Hamlawi a deschis scorul pentru Universitatea Craiova în minutul 54, însă oltenii au fost egalați în minutul 81, după execuția superbă a lui Nemanja Gudelj.
Florin Prunea, după Craiova - Getafe 1-1: „Cu puțină atenție, puteau obține mai mult”
„Extrem de frumos ce am văzut la Craiova, atmosfera de la stadion. De altfel, nu e ușor să primești complimente din partea antrenorului oaspeților, care a zis că a întâlnit o echipă mare, cu stadion frumos.
Ei cred că se așteptau să aibă un meci greu. Cu puțină atenție și dacă 2-3 jucători erau mai inspirați, mă refer aici la mijlocul terenului, la Băluță, cred că puteau să obțină mai mult.
Florin PruneaCicâldău, din punctul meu de vedere, este omul meciului, este într-o creștere evidentă. Cicâldău, de la mijloc în sus, îți dă pasa, driblează, are execuție, e bine din punct de vedere fizic și asta e extrem de important.
Mi-au plăcut fundașii centrali, Stefanovic și Romanchuk, Bancu. Au fost jucători care au jucat la capacitate maximă, mai puțin Băluță. Chiar dacă a făcut un efort mare, trebuie să facă mai mult și pe faza de atac. Dacă puțin aveau mai multă încredere, puteau să facă mai mult”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.
Universitatea Craiova le va mai înfrunta în Conference League pe Inter Club d'Escaldes (d), Egnatia (a), Brighton (d), Kairat Almaty (d) și FC Copenhaga (a).
{{text}}