Fotbal   •   Liga 1   •   UTA ARAD - CFR Cluj

UTA Arad - CFR Cluj, duel în etapa #12 a Superligii » Echipe probabile și cele mai importante informații

UTA Arad primește azi vizita lui CFR Cluj // foto: facebook @UTA Arad

Articol de Marius Mărgărit, Liviu Manolache   —  duminică, 18 octombrie 2026

UTA Arad - CFR Cluj, din etapa a 12-a a Superligii, o dispută între două echipe despărțite de 4 locuri ți 4 puncte în favoarea oaspeților, are loc azi, de la ora 18:15, pe stadionul „Francisc Neuman”. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis la TV de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Este o partidă în care ambele formații vin după meciuri în deplasare, arădenii fiind învinși de de FC Botoșani (0-2) în timp ce formația din Gruia a luat toate punctele la Mioveni, în disputa cu FC Argeș (1-0).

LIVE 18:15 » UTA Arad - CFR Cluj


UTA Arad - CFR Cluj, echipe probabile:

UTA (4-2-3-1): Rosa - Alomerovic, Pospielov, Ouaneh, Bădescu - S. Mino, Ivanov - Abdallah, A. Roman, Țăroi - M. Coman

Rezerve: Gorcea, R. Sabău, Benga, Papeau, Tzionis, El. Sawy, Al. Matei, Tolcea, Sinani

Absenți: Oaidă, Odada, A. Pitu, Dorobanțu, Gueulette, Padula (accidentați)

Antrenor: Adrian Mihalcea

CFR Cluj (3-4-3): Vâlceanu - Gelșashvili, Kresic, Pantalon - Braun, Perianu, Omic, Camora - Cordea, Drazic, Biliboc

Rezerve: Tordai, Ignat, Masic, Kun, Păun, Zejnullahu, Perea, Barrios, Zublim, Nalic, Sfaiț, Omrani

Absenți: Rocha, Fica (accidentați)

Antrenor: Marius Șumudică

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)

Arbitru: Bîrsan Marcel

Asistenți: Filip Alexandru Adrian (A1), Vodă Alexandru-Mihai (A2)

Arbitru de rezervă: Gaitin Claudiu Cristian 

Arbitru VAR: Costreie Adrian Sorin

Asistent VAR: Marcu Claudiu


Nici nu m-am interesat, să fiu sincer, ce jucători accidentați sunt la UTA. Am urmărit, clar că am urmărit, împreună cu analiștii și cu staff-ul meu, echipa și eu cred că de la mijloc în sus au destule soluții și soluții cu jucători de valoare. Nu stau acum să pun în balanță ce accidentați sunt.



Eu am văzut că jucătorii pe care Adi Mihalcea îi are la dispoziție sunt jucători de valoare. De la mijloc în sus, chiar unii au cochetat cu echipa națională. Mă refer la Coman, la Roman, la Mino Sota, cel mai bun număr 6 din țară, și alții. Sunt jucători de valoare și jucători care, mai ales pe teren propriu, pun o presiune aparte și joacă cu publicul în spate.



- Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

UTA Arad - CFR Cluj, cele mai importante informații

  • Arena Francisc Neuman din Arad va găzdui confruntarea dintre UTA și CFR Cluj, nimeni altele decât echipele active din provincie cu cele mai multe titluri, șase gazdele, respectiv opt oaspeții. 

  • 1 martie 2026, UTA-FCSB 2-4 a fost ultima înfrângere suferită de arădeni în campionat pe teren propriu. Au urmat acasă șase succese și patru rezultate de egalitate.

  • Cele două formații s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 34 de ori, de 11 ori au câștigat arădenii, de 15 ori s-au impus clujenii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate.

  • Palmares cu UTA gazdă: 17 jocuri - 8 victorii UTA - 1 remiză - 8 succese CFR Cluj.

  • Primul joc a avut loc pe 24 august 1947, ITA-CFR 1-0, gol înscris de Ladislau Bonyhádi.

  • Cele mai multe goluri s-au marcat pe 12 iulie 1970, UTA-CFR 6-2. Trei dintre reuşitele arădenilor au purtat semnătura lui Otto Dembrovschi.

  • Ultimul succes izbutit de arădeni pe teren propriu: 23 septembrie 2006, UTA-CFR Cluj 1-0.

  • Cea mai mare diferenţă de scor: 14 aprilie 2007, CFR Cluj-UTA Arad 5-0.

  • Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 4 februarie 2026, UTA Arad-CFR Cluj 0-1, marcator Meriton Korenica.

  • Antrenorul Adrian Mihalcea este fără victorie în duelurile din campionat cu CFR Cluj, în dreptul său fiind consemnate două remize și trei înfrângeri.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.