International   •   Campionate   •   BAYERN - BREMEN (azi, 16:30, Sport Klub, direct)

Ribery, iar accidentat

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 20 septembrie 2008

Refăcut după operaţia de la gleznă, francezul a făcut întindere la coapsă



Ribery n-a venit la Bucureşti tocmai pentru a fi pregătit la meciul de azi cu Werder Bremen. Se refăcuse după operaţia suferită pe 17 iunie la ligamentele gleznei stîngi, dar antrenorul lui Bayern, Jurgen Klinsmann, i-a impus un program intensiv de antrenamente în ultimele zile.



Joi, mijlocaşul în vîrstă de 25 de ani a forţat şi a făcut întindere. "Sînt furios. Voiam să joc sîmbătă şi nu pot, am dureri la coapsa dreaptă. Nu ştiu dacă voi intra nici miercuri, în Cupă, cu Nurnberg", a declarat jucătorul, care va lipsi probabil o săptămînă.



Această întîrziere a lui Ribery ne avantajează pe noi, în perspectiva partidei directe cu Franţa din 11 octombrie. Mai sînt doar 21 de zile, iar "cocoşul" nu va avea prea multe jocuri în picioare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.