CSM Cetatea Suceava a obținut un succes important sâmbătă, în deplasarea de la Reșița, unde s-a impus cu 2-0 în fața formației ACSM Reșița, în etapa a 10-a din Liga 2. Echipa pregătită de Petre Grigoraș a rezolvat partida încă din prima repriză, când Stephane Ferhaoui și Lorand Fulop au punctat în minutele 24, respectiv 36. După meci, tehnicianul a tras concluziile.
Cele trei puncte sunt cu atât mai importante cu cât moldovenii au în față obiectivul calificării în play-off. Cetatea traversează o perioadă foarte bună. A ajuns la șase meciuri consecutive fără înfrângere și a bifat al doilea succes la rând în campionat. Mai mult, victoria de la Reșița a venit după o deplasare de aproximativ 630 de kilometri, cea mai lungă din acest sezon pentru formația suceveană.
În urma acestui rezultat, Cetatea a urcat pe locul al șaptelea, cu 18 puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște și Concordia Chiajna, formații aflate pe pozițiile cinci și șase.
Ce a transmis Petre Grigoraș după lunga deplasare de peste 600 km
La finalul întâlnirii, antrenorul Petre Grigoraș s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, pe care i-a felicitat pentru atitudine, determinare și modul în care au pus în aplicare planul de joc.
„Un meci aproape perfect. O primă repriză extraordinară, am pus o presiune foarte mare, nu i-am lăsat să joace și am încercat să facem un pressing agresiv și avansat. Ne-a reușit tura asta și chiar dacă în repriza a doua am rămas în inferioritate numerică, ne-am descurcat bine.
Una peste alta, o victorie absolut meritată și felicit jucătorii pentru că au avut o atitudine, o poftă de joc și o determinare fantastice. O victorie mare, pe un teren unde cred eu că se va câștiga foarte greu. Dar astăzi cred că am reușit să jucăm la un nivel foarte ridicat și am obținut o victorie frumoasă și absolut meritată.
A învins fotbalul, până la urmă. Suntem echipa care într-o statistică avem cele mai multe ocazii de gol. Chiar dacă suntem pe locul 7, ne creăm cele mai multe ocazii, ajungem în careu de cele mai multe ori. Că ratăm, e cu totul altceva, dar lucrul acesta spune că echipa încearcă să joace un fotbal de calitate, să atace, să creeze situații și asta e foarte important”, a declarat Petre Grigoraș, citat de liga2.ro.
CSM Suceava a continuat „tradiția” și la Reșița
Dincolo de rezultatul obținut pe teren, Cetatea Suceava a atras atenția și prin gestul făcut la finalul partidei. Clubul a păstrat tradiția din acest sezon și a lăsat vestiarul gazdelor curat și în ordine, exact așa cum l-a găsit la sosire. Mai mult, sucevenii au lăsat și o scrisoare de mulțumire, prin care și-au exprimat aprecierea față de cei care i-au primit.
RESPECTUL NE DEFINEȘTE!
Dincolo de cele trei puncte, băieții pregătiți de Petre Grigoraș au demonstrat încă o dată că respectul și disciplina sunt valori importante pentru clubul nostru.
La fel ca după fiecare deplasare din acest sezon, vestiarul a fost lăsat exact așa cum a fost găsit: curat și în ordine!
Respectăm adversarii, respectăm gazdele și reprezentăm Suceava cu mândrie, atât pe teren, cât și în afara lui!
- comunicat Cetatea Suceava
În etapa următoare, programată sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, Cetatea Suceava va evolua pe teren propriu, împotriva liderului CSM Slatina.
{{text}}