Barcelona a bătut-o pe Betis cu 5-2, sâmbătă seară, însă n-a putut părăsi Sevilla din cauza unei amenințări de vreme severă.
Hansi Flick și jucătorii săi nu s-au putut întoarce la Barcelona, sâmbătă seară, așa cum aveau planificat. Ei au fost nevoiți să-și petreacă noaptea la un hotel din Sevilla, din cauza unei alerte meteorologice care a afectat mai multe regiuni ale Spaniei.
Autorizația de decolare n-a mai venit
Înainte ca deplasarea să fie anulată definitiv, echipa a îndurat o așteptare chinuitoare. Jucătorii, aflați deja la bordul avionului charter pe aeroportul San Pablo din Sevilla, au tot sperat că vor pleca, însă degeaba.
Au așteptat în aeronavă timp de două ore primirea autorizației de zbor, care nu a mai venit. Clubul însuși a comunicat acest lucru printr-un mesaj pe „X” în jurul orei 2:00 dimineața!
Ploi torențiale în Catalunya, cu acumulări de până la 100 de litri pe metrul pătrat
Anularea călătoriei a fost provocată de vremea nefavorabilă din Catalunya, unde s-a declarat „stare de alertă maximă”. Cu câteva ore înainte de închiderea aeroportului, Protecția Civilă activase deja avertizări de furtună în mai multe zone, din cauza unei prognoze de ploi torențiale care amenințau să acumuleze până la 100 de litri pe metru pătrat!
Întârzierea întoarcerii acasă îi dă peste cap lui Hansi Flick toate planurile înaintea unei săptămâni foarte importante. Barcelona pleacă luni la Paris, unde marți o întâlnește pe PSG, în Liga Campionilor, iar duminică joacă împotriva lui Real Madrid, pe Camp Nou.
Betis i-a dat bătăi de cap Barcelonei până la eliminarea lui Facundo Bernal
Barca s-a impus sâmbătă seară, împotriva lui Betis, prin golurile lui Lamine Yamal (min. 10), Rodri (41), Gabriel Jesus (51), Eric Garcia (62) și Olmo (81), în vreme ce în contul gazdelor au punctat Gomez (27), pentru 1-1, și Ezzalzoului (min 53), pentru 2-3.
La scorul de 3-2 în favoarea sa, în minutul 54, Facundo Bernal (Betis) a fost eliminat pentru lovirea fără balon a lui Lamine, astfel că ultimele două reușite ale partidei au venit în condițiile în care adversarul era în inferioritate.
{{text}}