Facundo Bernal, cel care l-a lovit pe Lamine Yamal în Betis - Barcelona 2-5, fiind eliminat, a „ieșit” ulterior pe rețelele de socializare.
Incidentul s-a petrecut în minutul 54, la puțin timp după golul de 2-3 al lui Ezzalzouli. Fermin Lopez zăcea la pământ, accidentat, mai mulți jucători ai lui Betis voiau să-l ridice și atunci a intervenit Lamine Yamal.
Arbitrul De Burgos Bengoetxea în raport: „L-a lovit cu capul de două ori consecutiv în față, în timp ce mingea nu era în joc”
Atacantul Barcelonei l-a împins pe Facundo Bernal, iar acesta a reacționat luându-l cu o mână de după gât, pentru ca apoi să-i aplice două lovituri scurte de cap în figură, sub ochii unuia dintre asistenți.
„Centralul” De Burgos Bengoetxea a scos cartonașul roșu și i l-a arătat lui Bernal, iar în raportul meciului a precizat: „În timpul unei confruntări, acest jucător l-a apucat pe un adversar (Lamine Yamal) de gât și l-a lovit cu capul de două ori consecutiv în față, în timp ce mingea nu era în joc. Jucătorul advers nu a necesitat asistență medicală și a putut continua meciul”.
Facundo Bernal: „Nu reacționez de obicei așa”
Jucătorul lui Betis a prezentat ulterior scuze tuturor pe rețelele sale de socializare. „Vreau să le cer scuze coechipierilor mei și fanilor lui Real Betis pentru că am lăsat echipa cu un jucător mai puțin astăzi. Nu reacționez de obicei așa și ar fi trebuit să mă controlez în acea fază. Îmi asum responsabilitatea și nu se va mai întâmpla”, a scris uruguayanul.
Bernal îi ceruse iertare și în vestiar, lucru confirmat de coechipierul Héctor Bellerín: „În vestiar, există încredere deplină pentru a ne spune reciproc ce e bine și ce e rău . Cu toții facem greșeli. Trebuie să ieșim și să reparăm lucrurile în următorul meci, cu capul limpede și arătând ambiția, energia și dorința pe care le are această echipă, astfel încât tot ce am făcut până acum să nu fie umbrit de acel incident. Trebuie să fim cu toții uniți. Avem un sezon grozav și trebuie să rămânem în top”.
Antrenorul Manuel Pellegrini, în schimb, a criticat dur arbitrajul lui De Burgos Bengoetxea: „Am fost martorii unor decizii ciudate și inexplicabile. Ne-au lăsat în inferioritate numerică și ne-au anulat un gol, totul a fost absurd”.
{{text}}