Răzvan Lucescu (57 de ani), antrenorul lui Al Sadd, a transmis un mesaj categoric după înfrângerea suferită împotriva fostei sale echipe, Al-Hilal, scor 0-2, în Liga Campionilor Asiei. Tehnicianul român a declarat că nu ar accepta să pregătească o altă formație din Arabia Saudită, indiferent de oferta primită. Lucescu a cucerit trei trofee în perioada petrecută la Al-Hilal, între 2019 și 2021.
La cinci ani de la despărțirea de Al-Hilal, Răzvan Lucescu s-a reîntâlnit cu formația alături de care a obținut unele dintre cele mai importante performanțe ale carierei.
Revederea nu a fost însă una fericită din punct de vedere sportiv. Al-Sadd, echipa pe care o pregătește în prezent, a fost învinsă cu 2-0 de gruparea saudită, pentru care au înscris Watkins și Ruben Neves.
Răzvan Lucescu, declarație categorică despre Al-Hilal: „Sufletul meu a rămas acolo!”
Întrebat dacă ar lua în calcul o revenire în campionatul Arabiei Saudite, dar la una dintre rivalele fostei sale echipe, Răzvan Lucescu a respins categoric această posibilitate.
Antrenorul român a explicat că legătura sa cu Al-Hilal este una specială și că nu s-ar vedea pregătind formații precum Al-Nassr, Al-Ittihad sau Al-Ahli, indiferent de condițiile financiare oferite.
„Imposibil! Pentru mine, e imposibil să lucrez în Arabia Saudită la o altă echipă, în afară de Al-Hilal. Știu că în Saudi Pro League sunt și alte formații puternice, cu bugete uriașe, precum Al-Nassr, Al-Ittihad sau Al-Ahli. Nu pot antrena însă vreuna dintre aceste echipe, indiferent de ofertă.
Sufletul meu a rămas la Al-Hilal, unde am avut una dintre cele mai frumoase etape din cariera mea de antrenor. În CV-ul meu va rămâne o singură echipă din Arabia Saudită: Al-Hilal”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit sport.ro.
Răzvan Lucescu, în momentul prezentării la Al Hilal, 2019
Răzvan Lucescu a câștigat trei trofee la Al Hilal
Răzvan Lucescu a preluat-o pe Al Hilal în vara anului 2019, după despărțirea de PAOK Salonic, formație alături de care câștigase titlul în Grecia.
Mandatul său în Arabia Saudită a început spectaculos. În noiembrie 2019, românul a cucerit Liga Campionilor Asiei, după o finală câștigată în fața japonezilor de la Urawa Red Diamonds.
Performanțele au continuat în sezonul 2019-2020, când formația pregătită de Lucescu a dominat competițiile interne. Al Hilal a devenit campioana Arabiei Saudite, încheind sezonul cu 72 de puncte, după 22 de victorii, șase remize și doar două înfrângeri.
În noiembrie 2020, echipa românului a cucerit și Cupa Regelui, după ce a învins-o în finală pe marea rivală Al-Nassr, scor 2-1.
{{text}}