Succesul înregistrat de Dinamo, scor 2-0 cu Botoșani, care a consolidat prima poziție în clasament, o obligă Universitatea Craiova să obțină toate cele trei puncte în runda curentă, când în Bănie vine Farul. Oltenii nu se sperie însă de diferența până la lider, într-o perioadă aglomerată, în care sunt angrenați pe trei fronturi simultan: Superliga, Cupa României și Conference League.
Universitatea Craiova - Farul se joacă duminică seara, de la ora 21:00, și va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1;
Universitatea Craiova a debutat în faza principală din Conference League cu un rezultat de egalitate, 1-1, pe teren propriu în fața celor de la Getafe, meci în care a condus pe tabelă. În ciuda ritmului alert și a calendarului aglomerat, goalkeeperul Laurențiu Popescu (29 de ani) îndeamnă ca el și colegii lui să ia meciurile rând pe rând, fără să se gândească la alte calcule.
Laurențiu Popescu: „Cel mai important lucru este să o luăm meci cu meci”
„Este greu, după cum ai spus, concentrarea este foarte importantă, dar suntem un lot numeros, suntem trei portari şi cred că o să jucăm cum am jucat până acum, o să împărţim meciurile”, a spus Popescu, citat de orangesport.ro.
Portarul oltenilor a ținut să amintească de experiențele din stagiunea precedentă și a explicat de ce calculele pe termen lung nu își au rostul în această fază a sezonului.
„Cred că cel mai important lucru este să o luăm meci cu meci. Degeaba ne facem calcule, cum ne-am făcut sezonul trecut în Conference League, când am pierdut în ultimul minut şi au căzut toate calculele. Deci, să o luăm meci cu meci”, a punctat portarul Universității Craiova.
Laurențiu Popescu, eroul Craiovei // foto: Andrei FurnigăApreciat drept unul dintre cei mai siguri portari din Superliga, Popescu a dezvăluit și principiul de bază care îi ghidează cariera.
„Niciodată să nu fac un meci de 10, apoi unul de 5, ci să fiu tot timpul constant. Asta cred că este cel mai important lucru şi cel mai bun sfat pe care l-am primit”, a concluzionat goalkeeperul.
Craiova este pe locul 3, cu 23 de puncte, și va rămâne acolo, indiferent de ceea ce va reuși să facă în meciul cu Farul. După acest meci de campionat, oltenii se vor deplasa la mijlocul săptămânii viitoare în Andorra, pe terenul celor de la Inter Club d'Escaldes. Meciul este programat joi, de la ora 19:45, iar Craiova pornește mare favorită.
{{text}}