Sporturi   •   Tenis   •   CIRCUITUL WTA

Pe ce locuri se află româncele în clasamentul WTA » Coborâre de 10 poziții pentru Jaqueline Cristian

Jaqueline Cristian la Transylvania Open 2026 /Foto: Imago Images

Articol de Luminița Paul   —  luni, 19 octombrie 2026

Sorana Cîrstea (36 de ani) ocupă pe locul 17 mondial în această săptămână, iar alte două „tricolore” se mai află în Top 100, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, cea de-a doua în coborâre de 10 poziții.

Clasamentul WTA, actualizat după încheierea turneului WTA de la Wuhan, dar și a tuturor celorlalte competiții care aduc puncte jucătoarelor, rămâne în aceleași coordonate pentru jucătoarele din România.

Sorana Cîrstea este prima, pe locul 17, cu o treaptă în scădere față de precedentul reper. Ea a jucat săptămâna trecută la Wuhan, concurs WTA 1000, însă a fost eliminată repede, de la primul duel, de chinezoaica Hanyu Guo, 1-6, 7-6 (6), 7-5. Cum în 2025 avansase până în runda secundă, nu avusese decât 65 de puncte de apărat, recuperând 10 dintre ele.

Traversând cel mai valoros și solid sezon al carierei, Sorana adună astfel a 18-a săptămână pe prezență în Top 20 – o barieră peste care a trecut în 2026. După turneul de la Roma, unde a atins semifinalele, a urcat până pe 18, precedentul cel mai bun loc al ei fiind 21. De atunci a mai progresat, 15 fiind acum reperul, în 15 septembrie.


După US Open, unde a avansat până în optimile de finală, Cîrstea a fost nevoită să lipsească din turnee câteva săptămâni, motivul fiind probleme la gambă. Și-a amânat călătoria spre Asia și reducându-și participarea la turneele de la Wuhan, Ningbo și Hong Kong.

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian în Top 100

Gabriela Ruse în acțiune în primul tur la Beijing FOTO Guliver/GettyImages

Gabriela Ruse este a doua „tricoloră” din ierarhia WTA. Săptămâna aceasta ea a coborât trei poziții, până pe 60, după ce intrase în calificări la Wuhan, dar s-a retras la scorul de 5-7, 1-2 în disputa cu Yulia Putintseva din prima rundă a preliminariilor.


În circuitul de hard asiatic mai participase la Seul – sferturi de finală și Beijing – turul 2. Între timp, s-a întors acasă și nu va mai juca în acest an.

A treia și ultima jucătoare română din Top 100, Jaqueline Cristian, a înregistrat cea mai mare alunecare în ierarhia săptămânii. 10 poziții a coborât, până pe 70, o schimbare anticipată pentru că și-a încheiat prematur acest an, încă din luna iulie.

După Wimbledon, turneu început de pe locul 37, a încercat să joace la turneul WTA 250 de la Iași, însă problemele la genunchi nu au lăsat-o. Mai mult, a suportat o intervenție chirurgicală și, în cele din urmă, a decis să nu mai joace în 2026, concentrându-se pe recuperare și apoi pe pregătirea sezonului 2027.

28este locul cel mai înalt atins de Jaqueline Cristian, anul acesta, pe 4 mai

După cele trei sportive din Top 100, România nu mai are reprezentate până la Top 400, Ruxandra Bertea fiind pe 322 și Miriam Bulgaru pe 345.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.