Legendarul portar italian Gianluigi Buffon (48 de ani) i-a luat apărarea antrenorului lui Juventus, Luciano Spalletti, și a lăudat rezultatele obținute de Gennaro Gattuso pe banca formației Lazio.
Într-un interviu acordat pentru „Gazzetta dello Sport”, fostul șef de delegație al naționalei Italiei a analizat criza prin care trec „bianconerii”.
„Dacă mai există o speranță, aceasta constă în a-i oferi lui Spalletti șansa de a duce la bun sfârșit ceea ce a început. Când schimbi cinci antrenori în patru ani, este evident că problema nu ține exclusiv de tehnician”, a punctat Buffon.
Buffon, concluzii după Juventus - Lazio 0-3: „Când îți lipsesc piesele de bază...”
Campionul mondial din 2006 a explicat eșecul drastic al torinezilor, 0-3 pe teren propriu cu Lazio, prin prisma oboselii acumulate și a numărului mare de accidentări:
„Poate că acest lot nu este cel mai valoros din istoria lui Juve, dar când nu îi ai la dispoziție pe Yildiz, Locatelli, Thuram, Ekhator, Milik și Grabara, absențele cântăresc la fel de greu ca indisponibilitatea lui Cannavaro, Buffon, Totti, Nesta și Pirlo pentru Italia. Ești forțat să reconstruiești din mers și îți lipsesc piesele de bază. Spalletti nu caută scuze, însă echipa a jucat la doar trei zile după deplasarea de la Vigo și a revenit la Torino la cinci dimineața. Lazio a evoluat la o viteză dublă. Până și Bremer, probabil cel mai puternic atlet din campionat, a fost depășit clar de Dele-Bashiru. Când vine vorba de pregătirea fizică, Rino pune la punct fiecare detaliu.”
Buffon a taxat și reproșurile exprimate de Bremer la finalul meciului, subliniind importanța autocriticii: „Înainte de a lansa astfel de acuzații directe, trebuie să fii sigur că tu însuți ai dat absolut totul pe teren.”
VIDEO. Rezumatul meciului Juventus - Lazio 0-3
Buffon, despre succesul lui Gattuso: „L-am recomandat pentru postul de selecționer al Italiei”
Fostul mare portar a avut cuvinte de apreciere și la adresa lui Gattuso, susținând încă o dată decizia de a-l fi propus la cârma „Squadrei Azzurra” într-un moment delicat:
„Știam ce poate, l-am recomandat pentru post pentru că știam că poate stabili o conexiune imediată cu vestiarul, insuflând empatie și un puternic sentiment de apartenență, dincolo de etichete și prejudecăți. Avea deja doisprezece ani de experiență ca antrenor și autoritatea necesară pentru a scoate naționala din criza de identitate. La acel moment a fost soluția ideală. Dacă unii căutau o figură ca Zidane, înalt de un metru și nouăzeci, proaspăt bărbierit și cu un stil sofisticat, probabil că aveau cu totul alte așteptări”.
Buffon și Gattuso/ Foto: GettyBuffon laudă rezultatele obținute de Gattuso la Lazio: „Echipa pare renăscută”
Buffon a evidențiat saltul calitativ făcut de Lazio și a trasat o paralelă între Gattuso și ilustrul Marcello Lippi:
„Înainte de startul campionatului, previziunile o plasau pe Lazio între locurile nouă și unsprezece. O clasare în primele șapte ar fi un succes notabil, în top șase ceva remarcabil, iar accederea în Liga Campionilor ar reprezenta o performanță uriașă. Echipa pare renăscută, joacă plină de curaj, cu trasee bine definite și o intensitate agresivă. În modul în care Rino ține grupul unit și valorifică la maximum potențialul fiecărui jucător, se vede clar stilul lui Lippi”.
Buffon, după ce Italia a ratat Cupa Mondială cu Gattuso: „Verdicte radicale sunt lipsite de orice fundament”
Fostul internațional i-a luat apărarea lui Gattuso și în privința perioadei petrecute la cârma primei reprezentative, în pofida ratării prezenței la Cupa Mondială:
„Într-un meci disputat în Bosnia și Herțegovina, unde fotbalul modern nu mai oferă meciuri dezechilibrate, am jucat 80 de minute în inferioritate, am ratat trei ocazii imense și am fost dezavantajați la un cartonaș roșu evident împotriva lui Palestra. Chiar poate numi cineva asta un eșec? Dacă am fi învins cu 1-0, toți ar fi ridicat în slăvi determinarea și faza defensivă. După ce am pierdut la loviturile de departajare, a fost catalogat imediat drept un dezastru. Astfel de verdicte radicale sunt lipsite de orice fundament”.
{{text}}