România a cîştigat ieri două medalii de aur şi una de bronz la întrecerile continentale de la Atena
După Jocurile Olimpice de la Beijing, canotoarele nu au avut vacanţă! :O S-au dus direct la Snagov să se pregătească pentru Campionatele Europene de la Atena. "Vom trage din nou pe pista de la Schinias, acolo unde am luat aurul olimpic în 2004", s-au bucurat Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache. Pentru Doina Ignat (39 de ani) şi Constanţa Burcică (38 de ani), Europenele din Grecia reprezentau ultima competiţie din carieră. Ambiţii mari, dar şi emoţii pe măsură. "După bronzul de la Beijing, dorim măcar la Europene să luăm aur", a spus la plecare Ignat.
Finalele ar fi trebuit să se desfăşoare azi, dar cum vremea se anunţa a fi neprielnică, organizatorii au condensat competiţia pe parcursul a doar două zile. Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache au deschis balul. Campioanele olimpice la 2 rame nu le-au dat nici o şansă adversarelor. Au condus de la început pînă la sfîrşit, punînd mai mult de o barcă avans faţă de echipajul din Rusia şi peste 4 secunde diferenţă faţă de Belarus, a treia clasată! :D
La patru vîsle, tinerele Ionelia Neacşu, Cristina Ilie, Adelina Cojocariu şi Roxana Cogianu plecau cu a patra şansă la medalie. Ieri, în finală, "tricolorele" au tras însă mult mai bine decît în calificări şi au prins "bronzul", sosind după Ucraina şi Rusia, dar înaintea Germaniei, Austriei şi Lituaniei.
Cursa de 8 plus 1 nu a avut istoric. Pentru "tricolore" a părut mai mult un antrenament.;) Echipajul din Marea Britanie a fost singurul care s-a ţinut cît de cît de cel al României. Constanţa Burcică, Ana Apachiţei, Rodica Şerban, Eniko Barabaş, Camelia Lupaşcu, Ioana Papuc, Simona Muşat, Doina Ignat şi Teodora Stoica au condus cursa de la un capăt la altul, devansîndu-le pe britanice cu 2,24 secunde şi cu 12,57 secunde pe bieloruse.
100 de milioane de lei va primi fiecare canotoare medaliată cu aur la CE şi 40 de milioane medaliatele cu bronz
Două rame
1. România 7:17, 53
2. Rusia 7:19,05
3. Belarus 7:21,35
8 plus 1
1. România 6:10,22
2. Marea Britanie 6,12,46
3. Belarus 6:22,79
Patru vîsle
1. Ucraina 6:26,54
2. Rusia 6:28,20
3. România 6:30,64
Sporturi • Altele • CANOTAJ / CAMPIONATE EUROPENE
Bărci poleite!
Articol de Marian Ursescu — duminică, 21 septembrie 2008
{{text}}