International   •   Europa League   •   VIOLAMANIA.RO

Cehul avertizeză

Articol de Dana Surulescu   —  duminică, 21 septembrie 2008

Uhrin jr. e dezamăgit de eşecul cu Partizan, dar aşteaptă ca jucătorii să se revanşeze azi, cu Vasluiul



Antrenorul lui Poli a analizat meciul cu Partizan şi a conchis că partida s-a pierdut din cauza unor greşeli individuale făcute de unii dintre elevii săi. Totuşi, Uhrin e decis să nu ia încă măsuri disciplinare, mizînd pe aceiaşi jucători şi contra Vasluiului. "Nu cred că am jucat foarte rău, dar am făcut greşeli mari, de începători. Nu ştiu din ce cauză, au fost pase care au mers direct la adversari şi din acestea ei şi-au creat ocazii. Eu nu trec foarte uşor peste asemenea situaţii cînd pierd şi asemenea greşeli mă deranjează, mai ales pentru că nu ştiu cum aş putea repara eu greşelile individuale. Cei ce au greşit nu vor dispărea din primul 11 deocamdată, însă dacă vor recidiva, probabil se vor pierde", a avertizat Uhrin.



Cehul şi-a justificat încrederea acordată în continuare celor care l-au dezamăgit. "Eu tot timpul sînt de părere că îşi pot îmbunătăţi jocul. De multe ori mi s-a întîmplat să judec jucătorii şi poate am greşit, iar apoi e mai greu să îndrepţi greşeala", a spus Uhrin, care va face, totuşi, de nevoie, cîteva schimbări astăzi. Magera, suspendat, precum şi accidentările lui Bădoi şi Abiodun, încă incerţi, vor determina modificări în echipă, iar Cisovsky ar putea reapărea şi el în centrul apărării.



Atenţie la Temwanjera şi Ljubinkovici

Antrenorul lui Poli şi-a studiat bine adversara de astăzi, identificînd principalele pericole. "Ştiu că Vasluiul are o echipă foarte bine aşezată, cu jucători puternici, mai ales cei care joacă în faţă: Temwanjera şi Ljubinkovici. Ştiu să tragă de la distanţă toţi, iar noi trebuie să avem mare grijă la calităţile lor, dar, jucînd acasă, vom fi ofensivi. Sînt încrezător că astfel vom reuşi să învignem Vasluiul. Ne aşteaptă un meci foarte greu, însă dacă vrem să urcăm mai sus în clasament, sîntem obligaţi să cîştigăm", a spus Uhrin.



Îl apără pe Alexa

Criticat de Marian Iancu, căpitanul lui Poli are în continuare sprijinul antrenorului. "Nu sînt întru totul de acord cu ce s-a scris în presă despre Alexa. E o situaţie românească, pentru că nu s-a dat şi declaraţia mea despre el. Antrenorul antrenează echipa şi el are dreptate. Domnul Iancu poate avea dreptate din punctul său de vedere. E treaba dînsului ce declară, eu m-am obişnuit deja cu faptul că se comentează orice", a spus Uhrin. Iancu îl acuzase pe Alexa că îşi neglijează postul, încercînd să joace ca playmaker, în timp ce Uhrin spusese că mijlocaşul a fost, alături de Magera, cel mai bun de pe teren.



"Popa titular? Patronul decide!"

După meciul slab făcut de Pantilimon cu Partizan, coroborat cu forma slabă a lui Taborda, s-au iscat din nou discuţii despre oportunitatea reactivării renegatului Marius Popa. "Vom vedea cînd va avea şanse şi Popa. El a avut şi ceva probleme de sănătate săptămîna trecută. E un portar bun, dar cazul lui este legat şi de contract, iar acum avem un nou patron şi nu e doar treaba mea", a spus Dusan Uhrin. Popa a refuzat să îşi prelungească angajamentul cu Poli, intrînd de atunci în dizgraţia conducerii.



"Nu-mi pasă ce zic Aliuţă şi Cînu"

După ce foştii alb-violeţi, Marian Aliuţă şi Gabriel Cînu au declarat că vor să se răzbune pentru felul în care au fost îndepărtaţi de la Poli, învingînd cu Vasluiul la Timişoara, Uhrin jr le-a transmis că îl lasă rece declaraţiile celor doi: "Mi-e totuna ce vor ei. Aliuţă a ajuns la Naţională şi cînd a fost aici. Nu m-am gîndit nici atunci la aceste lucruri, cred că naţionala României are problemele ei, la fel cum avem şi noi pe ale noastre".



Egalitate perfectă

Din şase partide directe dintre cele două protagoniste ale meciului de astăzi, două au fost cîştigate de Poli, două de moldoveni şi tot două s-au încheiat la egalitate. Golaverajul e uşor favorabil vasluienilor, 8-7. Pe "Dan Păltinişanu", însă, din 3 meciuri jucate pînă acum, echipa lui Porumboiu nu a reuşit să scoată decît un punct, pe 23 mai 2007, 2-2, în etapa cu numărul 34 a ediţiei 2006/2007.Ultimul meci jucat la Timişoara s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-1, în sezonul trecut, în etapa a 7-a.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.