Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, a reacționat pentru GSP.ro după decizia guvernului de la Budapesta.
Ieri, premierul Ungariei, Peter Magyar, a anunțat eliminarea definitivă a sistemului TAO, prin care statul maghiar a direcționat, în ultimii 15 ani, sume uriașe către cluburi și academii sportive. Prin acest sistem au fost susținute proiecte din afara Ungariei, printre care FK Csikszereda și Sepsi OSK.
Ce spune Sepsi după decizia Guvernului din Ungaria
Într-o reacție pentru GSP.ro, Laszlo Dioszegi a spus că așteaptă următoarele luni pentru a vedea dacă Sepsi va fi sau nu afectată. Și a dezvăluit ce sumă a primit clubul său prin sistemul TAO.
„Nu știm ce va fi. Vom vedea în următoarele luni. Așteptăm să vedem ce urmează și cum vor funcționa lucrurile. Nu știm cum ne va impacta în ceea ce privește academia și stadionul. Oricum, prin sistemul TAO noi am primit bani o singură dată, anul trecut. Am încasat undeva la 1,1 milioane de euro. Să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru Gazeta Sporturilor.
Cum funcționează sistemul TAO
Introdus în 2011 de guvernul condus de Viktor Orban, sistemul TAO a permis companiilor profitabile să direcționeze o parte din impozitul datorat statului către organizațiile din șase discipline sportive: fotbal, handbal, baschet, polo pe apă, hochei pe gheață și volei.
În loc ca întreaga sumă aferentă impozitului pe profit să ajungă la bugetul public, companiile puteau susține direct proiecte sportive eligibile, beneficiind în schimb de facilitățile fiscale prevăzute de legislația maghiară. Astfel, cluburile și academiile au obținut resurse pentru dezvoltarea infrastructurii, întreținerea bazelor de pregătire, activitatea echipelor de juniori și alte cheltuieli aprobate în cadrul programelor sportive.
Între 2012 și 2025, companiile maghiare au beneficiat de facilități fiscale de peste 4,1 miliarde de euro prin sistemul TAO. Din această sumă, aproape 110 milioane de euro au ajuns la academia din Felcsut, cel mai mare beneficiar al programului.
Finanțarea primită de proiectul asociat fostului premier a fost de aproximativ 500 de ori mai mare decât media națională. Distribuirea fondurilor a fost contestată în repetate rânduri, iar în septembrie Curtea de Conturi a Ungariei a recomandat revizuirea programului, după ce verificările au identificat nereguli și utilizări necorespunzătoare ale banilor în cazul unor organizații sportive.
12,4 milioane de eurofinanțare provenită din Ungaria în 2025 au raportat împreună Csikszereda și Sepsi.
{{text}}