Managerul celor de la Brighton, Fabian Hurzeler (33 de ani), nu este interesat în acest moment să o preia pe Manchester United și îi va refuza pe „diavolii roșii” dacă i se va propune postul.
Tehnicianul german în vârstă de 33 de ani, care impresionează pe banca „pescărușilor”, este una dintre variantele vehiculate în presa engleză ca posibil înlocuitor al lui Michael Carrick, în eventualitatea în care acesta ar fi demis.
Fabian Hurzeler îi spune „NU” lui Manchester United
Hurzeler își dorește însă cu ardoare să o ducă pe Brighton în Champions League și nu are nicio intenție de a pleca, susține The Sun.
Conform jurnaliștilor britanici, el ar fi tentat să schimbe echipa doar pentru o ofertă venită din partea lui Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen, Arsenal sau Manchester City, însă niciunul dintre aceste cluburi nu plănuiește vreo rocadă pe banca tehnică în viitorul apropiat.
Fabian Hurzeler, Brighton - Manchester City // Getty ImagesFabian Hurzeler a semnat prelungirea contractului cu Brighton
El a semnat un nou contract pe trei sezoane în urmă cu doar câteva luni, astfel că Manchester United ar trebui să achite compensații substanțiale dacă ar dori să-l aducă. În plus, înțelegerea sa nu include vreo clauză de reziliere care să-i faciliteze plecarea.
Potrivit presei din Anglia, marele favorit pentru a prelua conducerea tehnică pe Old Trafford este în acest moment Julian Nagelsmann. Pista Antonio Conte nu mai este de actualitate, oficialii clubului căutând un alt profil și evitând caracterul vulcanic și conflictual al italianului. Eddie Howe și Kieran McKenna rămân, de asemenea, pe lista scurtă a conducerii.
Fabian Hurzeler are o poveste de viață desprinsă dintr-un scenariu de film
În adolescență, Hurzeler visa să strălucească în fața camerelor ca fotomodel profesionist. Cu toate acestea, agențiile de modă nu au fost impresionate, iar cariera sa s-a încheiat înainte de a începe, fără să primească măcar o singură ofertă de colaborare.
Hurzeler a lucrat ca vânzător de artă pentru un comerciant din Munchen, de unde a sfârșit prin a fi concediat. O dezamăgire care, potrivit propriilor mărturisiri, a reprezentat marele punct de cotitură din viața sa pentru a se concentra 100% pe cariera de antrenor.
Faptul că am fost concediat din acel job în artă a fost imboldul de care aveam nevoie. Am realizat că drumul meu este fotbalul și că trebuie să mă dedic în totalitate antrenoratului.
- Fabian Hurzeler
Fabian Hurzeler s-a căsătorit în secret cu actrița Anna
De curând, Fabian Hurzeler s-a căsătorit în secret cu partenera sa, actrița Anna Karolin Berger, evenimentul având loc pe durata pauzei internaționale recente.
Tehnicianul lui Brighton, în vârstă de 33 de ani, a ales să facă marele pas în secret, potrivit publicației germane Bild. Cei doi au preferat întotdeauna să își țină viața privată departe de lumina reflectoarelor.
{{text}}