Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Abaterile tot mai frecvente în NBA! Arbitrii par să fie fără reacție

Acțiune bizară cu Giannis Antetokounmpo în prim-plan/Foto: captură X

Articol de David Istrate   —  joi, 22 octombrie 2026

Au trecut două zile din noul sezon al ligii nord-americane de baschet și deja au apărut niște faze extrem de dezbătute, cu abateri de pași care nu sunt sancționate de către arbitri. În ultimii ani, s-a discutat tot mai mult despre lipsa stricteții în legătură cu o regulă de bază a acestui sport.

În noaptea de miercuri spre joi s-au disputat 11 meciuri din stagiunea 2026-2027 a NBA. Iată care au fost rezultatele:

  • Orlando Magic vs. Atlanta Hawks: 125-132

  • Washington Wizards vs. Milwaukee Bucks: 128-116

  • Miami Heat vs. Minnesota Timberwolves: 106-131

  • Brooklyn Nets vs. Charlotte Hornets: 103-110

  • Toronto Raptors vs. Chicago Bulls: 135-92

  • New Orleans Pelicans vs. Indiana Pacers: 120-123

  • Memphis Grizzlies vs. Utah Jazz: 123-103

  • Houston Rockets vs. Dallas Mavericks: 128-110

  • Los Angeles Lakers vs. Golden State Warriors: 127-105

  • Portland Trail Blazers vs. Phoenix Suns: 124-83

  • Los Angeles Clippers vs. Sacramento Kings: 121-96

Abaterile de pași sunt tot mai rar sancționate de arbitrii din NBA


Dincolo, însă, de meciurile spectaculoase și de prestațiile grozave ale unor jucători, au apărut și niște faze contestate puternic în spațiul online. Asta pentru că arbitrii nu au fluierat niște abateri de pași, nerespectând o regulă de bază a baschetului.

În ultimii ani, oficialilor din NBA li s-a reproșat că fluieră tot mai rar abaterea de pași, că permit niște acțiuni revoltătoare și că, de dragul spectacolului și a unei ofensive fluide, nu mai acordă importanță atât de mare acestei reguli.

Conform regulamentului oficial, jucătorii au voie să facă maximum doi pași după ce preiau mingea. Însă, în două faze din această noapte, s-a ajuns la niște acțiuni bizare.

Prima l-a avut ca protagonist pe Giannis Antetokounmpo, superstar care, în această vară, s-a transferat la Miami Heat. El a fugit pe contraatac și a primit o pasă la jumătatea terenului, un adversar încercând să îi fure mingea.


Grecul l-a observat și și-a aruncat mingea în față, după care a prins-o și, fără să dribleze, a mai făcut doi pași și a înscris. Mai mulți fani au reacționat, spunând că Antetokounmpo nu a respectat regulamentul, în timp ce alții au explicat că jocul a fost lăsat liber fiindcă mingea aruncată în față de vedeta lui Heat a fost atinsă de un adversar.

A doua acțiune l-a avut ca protagonist pe LaMelo Ball și s-a întâmplat în același meci, Miami Heat vs. Minnesota Timberwolves. Ball a profitat de un blocaj pentru a ajunge în preajma semicercului, în zona de 45 de grade, și apoi, cu mingea în mână, a făcut 3 pași laterali și a aruncat la coș, izbutind să înscrie.

Deși era fix în spatele lui Ball, arbitrul nu a sesizat abaterea de pași și nu a sancționat acțiunea. Comentatorii meciului au observat abaterea de pași și au spus că ar fi trebuit dictată.

De asemenea, între timp, faza a fost publicată și distribuită pe mai multe rețele de socializare, inclusiv Lonzo Ball, fratele lui LaMelo, spunând că au fost pași.

Problema identificată de urmăritorii baschetului e că, în acest moment, pare să fie o nouă politică legată de abaterea de pași, iar jocul ofensiv e prioritizat în detrimentul stricteții regulamentului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.