International   •   Conference League   •   CRAIOVA

Gică Craioveanu, cucerit de fotbalistul Universității Craiova: „În sfârșit! Îl așteptam de un an”

+15 Foto
Gică Craioveanu / FOTO: Instagram @craioveanugica

Articol de Romeo Ene   —  joi, 22 octombrie 2026

Gică Craioveanu (58 de ani) a lăudat prestația Universității Craiova din victoria obținută în deplasare cu Inter Escaldes, scor 3-1, în etapa a doua a fazei principale din Conference League.

Fostul mare atacant al oltenilor a fost impresionat în special de Ștefan Baiaram (23 de ani), autorul celui de-al doilea gol al campioanei României.

Universitatea Craiova a început în forță partida din Andorra. Al-Hamlawi a deschis scorul în minutul 3, iar Ștefan Baiaram a majorat avantajul doar două minute mai târziu.

La reușita din minutul 5, Baiaram a primit o pasă excelentă de la căpitanul Nicușor Bancu și a finalizat cu un șut spectaculos, fără să-i ofere vreo șansă portarului advers.


Oltenii au controlat confruntarea în cea mai mare parte a timpului, însă au avut emoții în final, după ce Arellano a redus din diferență în minutul 78. Elisor a stabilit scorul final, 3-1 în minutul 86.

Gică Craioveanu, impresionat de Ștefan Baiaram: „În sfârșit, îl așteptam de cam un an”

Gică Craioveanu a remarcat în mod special primele 15 minute ale echipei pregătite de Filipe Coelho. Fostul internațional a apreciat atitudinea, intensitatea și cursivitatea jocului prestat de olteni, considerând că aceștia au arătat cea mai bună versiune a lor în startul întâlnirii.

„Grande” a avut cuvinte de laudă și pentru Ștefan Baiaram, fotbalistul care a contribuit decisiv la desprinderea rapidă a Craiovei pe tabelă.


Craioveanu a explicat că aștepta de aproximativ un an o asemenea prestație din partea jucătorului, evidențiind implicarea acestuia în construcția fazei și execuția de la finalizare.

„Mai ales primul sfert de oră, jos pălăria pentru echipă, pentru atitudine. Rezultatul e chiar scurt. Fane, foarte bine, el începe faza și ajunge la finalizare.

Am văzut cea mai bună variantă a Craiovei în primele 15 minute, apoi, te gândești că ai 2-0. Ocazii au mai fost. Echipa îmi place. Atitudine foarte bună, joc cursiv. În sfârșit, îl așteptam pe Baiaram de cam un an”, a declarat Gică Craioveanu, potrivit digisport.ro.

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Inter Escaldes - Universitatea Craiova

+15 Foto
Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV

Clasamentul în grupa principală de Conference League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.