Daniel Pancu (49 de ani), antrenorul Rapidului, a susținut conferința de presă dinaintea derby-ului cu FCSB.
FCSB - Rapid, duel în etapa cu numărul 13 a Superligii, se joacă sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00. Partida de pe Arena Națională va fi transmisă în direct pe TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1, dar și în format liveTEXT pe GSP.ro
Tehnicianul giuleștenilor a prefațat cel mai important duel al etapei. Daniel Pancu consideră că în astfel de meciuri nu există nicio favorită. Acesta s-a declarat surprins că Rapid este considerată de majoritatea oamenilor importanți din fotbalul românesc favorită în fața lui FCSB, lucru care nu s-a întâmplat nici pe vremea când antrenor era regretatul Mircea Lucescu, iar pe teren evoluau nume la Dănuț Lupu, Ioan Ovidiu Sabău și Mircea Rednic.
Daniel Pancu: „Niciodată nu se poate vorbi de o echipă favorită în acest meci”
„Înțelege toată lumea importanța acestui meci. Sunt convins că este cel mai important meci pentru Rapid, așa a fost și așa va fi o perioadă lungă de acum înainte. Nu cred că e nevoie de niciun fel de discurs. Vrem nu vrem, indiferent de situații, de formă sportivă, meciul rămâne unul special pe care atât noi, cât și ei ne dorim foarte mult să îl câștigăm.
Se fac 30 de ani de când am venit la Rapid, cred că jumătate dintre ei i-am petrecut aici. Nici măcar pe vremea când Mircea Lucescu era antrenor, iar jucători erau Lupu, Sabău și Rednic, nu am auzit, așa cum am auzit săptămâna asta, ca Rapid să fie favorită într-un meci în deplasare cu Steaua sau FCSB.
Nu știu, habar nu am. Am auzit foarte multă lume că Rapid este favorită. Este o știre wow! Este wow ca Rapid să joace în deplasare și să fie considerată favorită. E o prostie, din punctul meu de vedere.
Niciodată nu există nicio favorită. Au fost multe exemple, mai multe de partea Rapidului. Ei plecau favoriți pe hârtie, iar Rapid se impunea. Niciodată nu se poate vorbi de o echipă favorită în acest meci. În momentul în care toată lumea se așteaptă la spectacol și la goluri nu a fost chiar așa, au fost multe care s-au terminat 0-0. Sunt meciuri intense, deci nu putem vorbi de o favorită.
Când mă uit la FCSB văd jucători puternici, văd jucători rapizi, văd jucători cu experiență internațională foarte mare, pe care oi nu o avem aici, văd o stare de spirit recâștigată. Nu mi-aș fi dorit să nu câștige la Voluntari, au câștigat târziu, dar nu mai contează.
Atmosfera e schimbată, antrenorul e nou, deci mă aștept la o replică foarte puternică din partea lor. Și lor le-au plecat jucători de mare valoare, și nouă ne-au plecat. Ambele echipe suferă la relațiile jocului, aici poate aș zice că suntem mai avansați doar pentru că au schimbat antrenorul”, a declarat Daniel Pancu.
Antrenorul Rapidului a vorbit și despre absența lui Denis Drăguș, atacantul de la FCSB care va rata meciul de mâine.
Nu cred că Drăguș va juca. Ar fi fost un câștig pentru ei și o problemă în plus pentru noi.
- Daniel Pancu, antrenor Rapid
Tehnicianul giuleștenilor a mai abordat și alte subiecte:
...meciurile pe care le juca împotriva formației roș-albastre: „În tricoul ăsta, acum sunt pe bancă, am simțit încă de la primul meci Rapid - Steaua, în 1997. În Ghencea a fost primul meci, am simțit ceva deosebit în aer. Mereu am vurt să mă ridic la dorința suporterilor. Pentru noi cei mai importanți sunt suporterii, pe ei vrem să îi facem fericiți mâine.”
...jucătorii care pot pune probleme mâine: „Nu cred că Reghe sau FCSB își pot schimba stilul. Toți jucătorii din atac, toți de mijloc, plus fundașii centrali la fazele fixe. Toți jucătorii de la FCSB pot să pună probleme. Mă bazez pe echipă, pe minte, pe inimă. Toți jucătorii noștri, de la mijloc în sus, plus fundașii centrali, pot pune probleme. Suntem acolo.
...faptul că meciul se joacă pe Arena Națională: „E un lucru foarte bun că se joacă pe Arena Națională. E foarte bine că se joacă aici.”
...rezultatul înregistrat de Universitatea Craiova în Conference League: „O victorie minunată pentru coeficientul lor, dar și al fotbalului românesc. Avem nevoie de calificarea lor. Îi felicit E o echipă care arată foarte bine, o echipă care arată de Europa. De Conference League, dar cu puțină șansă ar fi putu ajunge în Europa League.”
...faptul că returul se va juca tot pe Arena Națională: „E decizia conducerii. Din punctul meu de vedere, aș fi preferat să jucăm returul în Giulești. Probabil că financiarul contează.”
VIDEO. Declarațiile lui Daniel Pancu înaintea derby-ului cu FCSB
Lars Kramer: „Cred că derby-ul va fi decis de detalii mici și greșeli”
Dacă ne uităm la clasament, noi suntem suntem mai sus decât ei, dar este un derby. Dacă ne uităm la titluri, FCSB e cel mai mare club din țară. Nu cred că este o favorită clară. Cred că derby-ul va fi decis de detalii mici și greșeli. Suntem într-o formă bună de câteva săptămâni și mergem la acest meci cu foarte multă încredere.
Nu cred că că este foarte multă presiune. Meciurile cu Dinamo și Craiova au fost ok, dar acum este o onoare pentru minte. Este primul derby pe Arena Națională. Nu sunt stresat sau emoționat, sunt bine.
FCSB a câștigat toate meciurile cu noul antrenor. Este dificil când jucăm cu ei, au deja două victorii la rând, cu siguranță au mai multă în credere față de ultimele săptămâni. Sunt într-o formă foarte bună acum.
Am încercat să fiu calm toată săptămâna. Vom juca pe Arena Națională, vom juca cu multă lume în tribune, va fi o tensiune mare. De calm avem nevoie mâine.
Nu știam că Drăguș nu joacă mâine. E un jucător foarte bun, iar atunci când un jucător ca el lipsește de la adversari este un avantaj. În afară de Vulturar, care ne lipsește foarte mult, nu avem alți accidentați.
Antrenorul ne-a zis că acest meci este unul dintre cele mai importante meciuri pentru Rapid în campionat. Acesta a jucat de multe mori împotriva lui FCSB și a reușit să marcheze. Să sperăm că vom reuși și noi acest lucru.
- Lars Kramer, căpitanul Rapidului
{{text}}