Rodion Cămătaru, 68 de ani, a atras atenția în Gazeta Sporturilor asupra unor riscuri pe care oltenii și le-au atras în Andorra cu Inter Escaldes (3-1). Cami este de părere că Universitatea Craiova se poate califica în primăvara europeană
Universitatea Craiova a venit cu 3 puncte din Andorra, după 3-1 cu Inter Escaldes. Acum, așteaptă cu încredere etapa a treia din grupa Conference League cu Egnatia, acasă, pe 5 noiembrie, albanezii remizând aseară, scor 1-1, în Danemarca în duelul cu AGF.
Rodion Cămătaru despre victoria Craiovei în Andorra: „Ne-am relaxat și am riscat o remiză, care ar fi fost o catastrofă. Bine că a ieșit bine”
Fosta glorie a Craiovei Maxima, Rodion Cămătaru, 68 de ani, a apreciat rezultatul oltenilor din Andorra. Dar a atras atenția asupra unor detalii.
„Importantă a fost victoria. Se vede după dominare, că am avut 60 și ceva la sută. Dar asta contează mai puțin. La 2-1 putea să fie și un 2-2, să nu uităm. Când joci cu echipe d-astea, mai... Ai și perioade de relaxare.
2-0 a fost făcut repede, ușor, de multe ori ne culcăm pe-o ureche. Ne relaxăm prea devreme și lăsăm spații. Păi, puteau să revină cei din Andorra! Dar, până la urmă, a fost bine, 3 puncte și e OK.
Putem spune că și FCSB s-a împiedicat în Andorra (n.red a pierdut 2-1 în vara 2025, dar s-a calificat fiindcă a învins 3-1 la București), așa că e bună victoria cu 3-1 de aseară”, a explicat Cami pentru Gazeta Sporturilor.
Rodion Cămătaru a început să calculeze pentru primăvara europeană: „Încă 3 puncte cu Egnatia și va fi altfel pentru ceea ce va urma”
„Sunt șanse destul de mari de calificare la primăvara europeană. Dar vom vedea în etapele viitoare ce va mai fi. Vor veni echipe mai dificile, să bați acasă cam tot și să mai ciupești afară. Dar cred că avem șanse mari în acest sezon.
Un egal în Andorra ar fi fost o catastrofă, nu vreau să mă gândesc. Să mai facem 3 puncte și cu Egnatia, acasă, etapa viitoare, apoi vom putea face altfel calculele", a mai declarat Cămătaru.
Universitatea Craiova - Egnatia este joi, 5 noiembrie, în etapa a 3-a a grupei Conference League.
După partida cu albanezii, formația lui Filipe Coelho mai are de jucat cu Brighton (26 noiembrie, deplasare), Kairat (10 decembrie, deplasare) și FC Copenhaga (17 decembrie, acasă). În acest moment, după primele două runde, alb-albaștrii sunt pe locul 11.
7puncte a adunat Craiova în ediția precedentă din grupa Conference League
{{text}}