Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - DINAMO

Răzvan Zăvăleanu vine la CFR - Dinamo: „Mi-aș dori să o văd campioană!” » Ce fotbalist al „câinilor” apreciază

Răzvan Zăvăleanu a trăit la cote maxime promovarea lui Dinamo în Superliga în 2023, după dubla de la baraj cu FC Argeș

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 23 octombrie 2026

Răzvan Zăvăleanu, fostul administrator judiciar al „câinilor”, în prezent ocupându-se de reorganizarea celor de la CFR Cluj, a prefațat pentru Gazeta Sporturilor duelul dintre cele două formații de duminică seara. A recunoscut că și-ar dori ca Dinamo să câștige titlul în Superliga, iar preferatul său este decarul roș-albilor, Cătălin Cîrjan

Răzvan Zăvăleanu, 50 de ani, a jucat un rol esențial în viața clubului Dinamo București în istoria recentă a „câinilor roșii”. Prin firma sa, RTZ&Partners, el a fost reprezentantul administratorului judiciar care a gestionat insolvența lui Dinamo în perioada 2021-2025.

Zăvăleanu a rămas apreciat și în prezent de către suporterii roș-albilor, mai ales că el a susținut financiar activitatea clubului timp de mai multe luni, într-o perioadă în care, a dezvăluit, „toată lumea a dispărut”.

Răzvan Zăvăleanu despre CFR Cluj - Dinamo: „Am o nostalgie față de Dinamo, dar și CFR are nevoie de puncte în această perioadă tulbure”


Din vară, Zăvăleanu a revenit în prim-plan în fotbalul românesc, printre altele, după ce CFR Cluj a intrat în insolvență. RTZ&Partners va gestiona procesul de redresare economică a grupării din Gruia.

Până atunci, CFR Cluj se va duela cu Dinamo duminică, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", de la ora 19:00. Răzvan Zăvăleanu va fi prezent la etapă.

Răzvan Zăvăleanu savurând promovarea lui Dinamo în mai 2023, alături de întreaga echipă a „câinilor”

„O să merg duminică la meci. Nu pot să zic că am emoții. E mai degrabă un interes de spectator, de fan al fotbalului. Da, OK, nu-mi este indiferent duelul, echipele...


Pot spune că există nostalgie atunci când mă gândesc la Dinamo. Dar și CFR Cluj are nevoie de puncte în perioada asta mai tulbure. Vom vedea ce va fi. Pronosticuri nu dau, sincer, niciodată nu mi-au plăcut.

Avem noi destule pe cap, cu insolvența, cu probleme de zi cu zi. De aceea vreau să mă duc ca la un spectacol sportiv", a reacționat Răzvan Zăvăleanu într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Răzvan Zăvăleanu și-ar dori să vadă Dinamo campioana României: „Ar reprezenta o mândrie deosebită”

„Da, am mai ținut legătura cu cei de la Renovatio (n.red cei ce finanțează Dinamo). Am mai vorbit și cu Andrei (Nicolescu) de vreo două-trei ori pe anumite probleme. Ținem legătura, există o relație civilizată între noi", a completat Zăvăleanu.

„Ce șanse are Dinamo la titlu?”, a fost chestionat fostul administrator judiciar al "câinilor roșii".

„Da, Dinamo chiar are șanse la titlu, am mari speranțe că poate să-l cucerească și, sincer, mi-aș dori acest lucru. Ar reprezenta și faptul că o părticică din ceea ce am făcut noi la Dinamo, am făcut bine! Ar reprezenta o mândrie deosebită pentru noi”, a răspuns el.

Un fotbalist precum Cătălin Cîrjan este preferatul meu de departe. Este stilul de jucător pe care eu, personal, îl apreciez. Are calități de lider și sper să demonstreze în continuare la cel mai bun nivel

Răzvan Zăvăleanu

2007este anul în care Dinamo a cucerit ultimul titlu de campioană în Liga 1

Răzvan Zăvăleanu despre munca de la CFR Cluj: "Apar chestiuni zilnic de rezolvat"

„Suntem concentrați pe munca de la CFR Cluj, să punem clubul pe drumul cel bun. Sunt multe lucruri de făcut, zi de zi. Până acum, partea sportivă a fost gestionată fără emoții, juridic, sunt mult mai multe probleme de rezolvat.

Apar chestiuni legate de procedură, nu este simplu deloc, vorbim cu judecători, cu angajați, cu fotbaliști, cu creditori... Sunt resurse umane importante, sunt multe de rezolvat", a detaliat Zăvăleanu.

„Unde a fost sau este mai dificil, cu insolvența, la Dinamo sau la CFR Cluj?", a mai fost solicitat să răspundă.

„Tot primesc această întrebare, doar că fiecare procedură își are caracteristicile ei. Ne dăm interesul să abordăm problema actuală cât mai bine posibil, dar să știți că toate insolvențele le privim cu mare seriozitate, indiferent de club, de companie.

Ne dorim să avem succes în fiecare situație în parte. Sperăm să reintegrăm CFR Cluj la viața economică normală", a concluzionat Zăvăleanu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.