International   •   Campionate   •   CONFERENCE LEAGUE

Scandal la adversara Universității Craiova: „Nu l-am înșelat deloc. E liber să plece dacă nu-i convine lotul!”

Angel Torres, președintele lui Getafe (74 de ani, în dreapta) nu mai este în relații bune cu antrenorul Jose Bordalas / foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 24 octombrie 2026

După eșecul suferit joi de Getafe, 2-5 acasă în fața lui Lugano, președintele clubului a demontat acuzațiile antrenorului Jose Bordalas, îndemnându-l să părăsească echipa dacă e nemulțumit. „A semnat contractul pentru că a vrut. În orice caz, este liber să plece”, a spus Angel Torres.

S-a lăsat cu scandal după ce Getafe, cu care Universitatea Craiova a remizat în Bănie (1-1), în prima etapă a grupei Conference League, a fost surclasată (2-5) chiar pe teren propriu de Lugano. Rezultat în urma căruia antrenorul a răbufnit la adresa conducerii clubului spaniol.

Bordalás pune la îndoială planificarea sportivă la Getafe!

Bordalás a pus la îndoială planificarea sportivă. Tehnicianul a explicat că a facut modificări în echipă pentru a gestiona volumul fizic de joc, dar a ajuns să recurgă la mai mulți titulari după pauză.


Antrenorul crede că lotul nu oferă suficiente alternative pentru a concura simultan în La Liga, Conference League și Copa del Rey și a dezvăluit că el a și avertizat conducerea sportivă despre această situație încă din luna mai.

Jose Bordalas are 146 de meciuri ca antrenor la Getafe, cu 51 de victorii, 34 de egaluri și 61 de eșecuri, golaveraj 164-169 / Foto: GettyImages

Jose Bordalás a fost critic față de angajamentele asumate de club în ultimele perioade de transferuri. Mai mult, a declarat că se simte înșelat, deoarece consideră că jucătorii necesari nu au fost aduși pentru a-și face programul.

Atât i-a trebuit președintelui Angel Torres, care nu a rămas dator și a contraatacat virulent. Intervievat de Radio Caderna SER, acesta a răspuns dur acuzațiilor antrenorului.


Angel Torres: „Jose Bordalas este liber să plece. Dacă noi, cei de la Getafe, suntem atât de răi, ce putem face?”

„Trebuie să ai curaj să îmi spui, după 30 de ani, că l-am înșelat. Nu am înșelat pe nimeni și n-am nimic de spus în această privință. Trăim într-o țară liberă și fiecare spune ce vrea. Dar așa este José Bordalas”.

În timpul interviului, Torres a insistat, sugerând chiar că antrenorul ar putea pleca: „Bordalas a semnat contractul pentru că și-a dorit. În orice caz, este liber să plece. Dacă noi, cei de la Getafe, suntem atât de răi, ce putem face? Ceea ce nu înțeleg este ce-l mai ține pe el aici dacă este atât de nemulțumit”.

Patronul clubului și-a încheiat rechizitoriul dur la adresa lui José Bordalas: „Compoziția unui lot nepotrivit pentru trei competiții? Nu intenționez să intru în detalii. Avem una dintre cele mai bune echipe din toate timpurile.

Ceea ce trebuie să facă e să respecte jucătorii, așa cum jucătorii îl respectă pe el... Nu am nicio intenție să intru într-un război al declarațiilor.

„Jose Bordalas ar trebui să-și recunoască erorile. Dacă un antrenor face patru schimbări la pauză, e pentru că a greșit”

Fapte? Nu, niciuna, de ce aș face-o? Nici măcar nu este o chestiune serioasă. El se gândește la un singur lucru: ei bine, acum jucătorii îi vor demonstra că se înșală și gata, acum e timpul să ne apucăm de treabă. Ceea ce trebuie să facem este să câștigăm la Bilbao”.

Antrenorul Jose Bordalas susține că jucătorii lui Getafe n-ar fi trebuit să atingă mingea luni, la Vigo, cu Celta / Foto: Imago

În cele din urmă, intervievat și de El Chiringuito, Torres a evidențiat public greșelile antrenorului: „Nu vorbesc cu antrenorul. Ar trebui să-și recunoască erorile. Dacă un antrenor face patru schimbări la pauză, e pentru că a greșit.

Dacă a greșit, e problema lui, nu a mea, deși îmi asum întreaga responsabilitate. Pentru că, în cele din urmă, sunt responsabil atât pentru bine, cât și pentru rău”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.