Raul Opruț, fundașul stânga de la Dinamo, a prefațat duelul cu CFR Cluj din etapa #13 a Superligii, în cadrul unei conferințe de presă.
CFR Cluj - Dinamo, în etapa 13 din Superliga, are loc duminică, de la ora 19:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Raul Opruț a refuzat să vorbească despre Dinamo ca o favorită la titlu, deși roș-albii sunt pe primul loc în Liga 1. A reiterat că obiectivul echipei e calificarea în preliminariilor din cupele europene.
Fundașul consideră că parcursul de până acum al „câinilor” nu reprezintă o surpriză, fiind pasul firesc după evoluția clubului din ultimii ani.
Raul Opruț: „În ultimii doi ani am pus bazele pentru acest sezon”
„Va fi un meci greu, CFR e o echipă rănită, cu un antrenor bun, care a câștigat. Vor veni motivați, mai ales după ultimul lor meci, când nu au avut o evoluție reușită. Ne va aștepta un meci greu la Cluj, cum sunt toate partidele de acolo. Sperăm să ne prezentăm cât mai bine și să continuăm seria de victorii.
CFR e o echipă total schimbată, au venit mulți jucători noi, au nevoie de timp să se adapteze campionatului, antrenorului.
În ultimii doi ani am pus bazele pentru acest sezon, a venit Mister, care e un antrenor foarte bun, a venit de la un nivel înalt. Nu e vorba că facem ceva diferit.
Facem doar ce ne cere la antrenamente, tot ce pregătim aplicăm în timpul jocului. Mai avem nevoie de consistență pentru a fi o echipă foarte bună a campionatului”, a declarat Opruț.
Opruț: „Nu suntem favoriți la campionat, dar nici nu suntem o surpriză”
„Nu cred că suntem favoriți la campionat. Am avut o serie de victorii, suntem pe primul loc, e normal ca lumea să vorbească despre tine ca și favorită. Noi nu prea am vorbit despre asta, despre câștigarea campionatului.
Vorbim doar să luăm meci cu meci. Normal, dacă e posibil și ajungem până acolo, ne dorim să câștigăm ambele trofee, dar e încă devreme.
În anii trecuți am luat-o pas cu pas. Ne-am calificat în play-off, apoi am fost la barajul pentru cupele europene, iar anul acesta vorbim despre locurile 1-3.
Suntem la Dinamo, un club cu tradiție, care a câștigat trofee, deci nu e o surpriză că avem aceste rezultate. Era timpul, anul acesta am început campionatul foarte bine, eu nu consider că e o surpriză acest parcurs”, a declarat Opruț.
Raul Opruț: „E vorba de multă muncă și încredere în antrenor”
Raul Opruț a spus și care e secretul din spatele formei din acest sezon: încrederea în antrenorul Nuno Campos, venit în vară la club.
„Noi am fost un grup deschis la ce-și dorește Mister, ne-a făcut prin cunoștințele lui să credem în el, să credem că dacă facem ce spune el vom avea rezultate.
Așa s-a întâmplat. Nu e o surpriză, nu e nimic venit peste noapte. E multă muncă și încredere în antrenor”, a mai spus Raul Opruț.
Obiectivul principal e să fim în Europa, ar fi ceva de neuitat. Mai ales după atât timp de când clubul nu a mai fost într-o cupă europeană. Sper ca la finalul sezonului să ne putem bucura de îndeplinirea obiectivului de a juca în cupele europene.
- Raul Opruț, fundaș Dinamo
{{text}}