International   •   Campionate   •   NAPOLI - ROMA

Furia lui Allegri: „Ți-au pus Liga Campionilor în buzunar și eu am plătit pentru asta cu Milan”

Massimiliano Allegri, vocal la adresa arbitrilor în Napoli - Roma 3-3 / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 25 octombrie 2026

Massimiliano Allegri, antrenorul lui Napoli, a fost eliminat în finalul meciului cu AS Roma încheiat 3-3, după ce echipa sa a avut 2-0 și 3-2 pe tabelă.

După fluierul final, în drum spre sala în care se ținea conferința de presă, Allegri a izbucnit: „Anul trecut ți-au băgat Liga Campionilor în buzunar, iar eu am plătit prețul cu AC Milan”.

Massimiliano Allegri a văzut un fault în faza golului de 3-3 al Romei

Insinuează tehnicianul lui Napoli că sezonul trecut, când era la Milan, a fost depășit pe final de Roma în clasament și a ratat Liga Campionilor din cauza arbitrilor? Cert este că „Max”, cum i se mai spune, era furios pe arbitri din cauza golului cu care Leonardo Balerdi egalase la trei pentru oaspeți, în minutul 89.


El remarcase în prealabil un fault asupra unui jucător de-al său, Beukema, rămas nesancționat de conducătorul jocului. S-a plâns și, la sesizarea arbitrului de rezervă, „centralul” Andrea Colombo i-a arătat cartonașul roșu.

Massimiliano Allegri: „De fiecare dată când mă mișc, sunt eliminat”

Explicația lui Allegri: „Al patrulea oficial l-a chemat pe arbitru, care m-a eliminat. Nu am spus nimic, acum s-a terminat și e păcat. Data viitoare voi sta pe bancă și nu mă voi mișca. De fiecare dată când mă mișc, sunt eliminat. Anul trecut m-au amendat și cu 80.000 de euro.

Ceilalți fac tot ce vor. În rest, felicitări băieților pentru acest meci. A fost un meci bun, Roma e puternică. Puteam conduce cu 3-0, apoi am făcut 3-2. Jucând cu acest spirit, cu siguranță vom urca în clasament”. 


Scott McTominay și Leonardo Balerdi, protagoniștii thriller-ului de la Napoli

Napoli a condus la un moment dat cu 2-0, prin golurile lui Anguissa (min. 28) și McTominay (min. 48), dar s-a văzut egalată în decursul a 5 minute: 2-1 Soule (min. 69), 2-2 Balerdi (min. 74).

Speranțele într-o victorie s-au reaprins o dată cu o nouă reușită a lui McTominay (min. 83), dar Balerdi i le-a spulberat, 3-3 (min. 89), și l-a scos din sărite pe Massimiliano Allegri.

Clasamentul în Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.