Chelsea a pierdut pe teren propriu derby-ul cu Tottenham (0-2) și tabloidul The Sun scrie că oaspeții au avut informații din vestiarul albaștrilor.
Xabi Alonso a fost nedumerit de afirmațiile potrivit cărora accidentarea unuia dintre atacanții săi, Joao Pedro, a fost dezvăluită prin intermediul unui forum de fotbal virtual. Cum? Au existat online afirmații conform cărora membrii familiilor unor vedete de la Chelsea l-ar fi eliminat pe brazilian din echipele lor pentru Football Fantasy Premier League.
Așa au aflat și cei de la Spurs, iar unii cred că acest lucru le-a oferit oaspeților un avantaj în pregătirea confruntării de pe Stamford Bridge, pe care echipa lui Roberto De Zerbi a câștigat-o cu 2-0. După meci, la conferința de presă, Alonso, a fost întrebat dacă este deranjat de faptul că accidentarea lui Pedro a devenit publică în acest fel.
Sezonul trecut a mai fost un caz de scurgere de informații la Chelsea
Reacția managerului lui Chelsea: „Nu sunt pasionat de Fantasy Football, așa că nu știam asta”. Însă The Sun crede că „Alonso va fi furios dacă se va confirma că vreunul dintre jucătorii săi a împărtășit informația despre Pedro prietenilor sau familiei, care apoi au făcut-o publică schimbându-și echipele din FPL”.
Sezonul trecut a mai existat un scandal la Chelsea generat de-o scurgere de informații din vestiar. Atunci a circulat informația potrivit căreia un jucător i-ar fi spus frizerului său despre faptul că Cole Palmer și Pedro nu vor fi disponibili pentru un meci, iar acesta a transmis-o și altora, pentru ca apoi să ajungă și la adversari.
Contra lui Tottenham, Chelsea s-a cam bătut singură. Spurs au deschis scorul printr-un autogol al lui Mike Penders (min. 77), apoi au beneficiat de „ajutorul” lui Cole Palmer, care a încasat două „galbene” în 9 minute, lăsându-și echipe în inferioritate (min. 81) pe final. Avantaj de care Mathys Tel a profitat și a „închis” partida: 0-2.
Gary Neville îl critică pe Cole Palmer
„Cole Palmer și-a pierdut capul. Să faci asta la cinci minute după intervenția asupra lui Mateus Fernandes este pur și simplu o prostie. E obraznic, foarte obraznic. Are suficientă experiență ca să știe ce face”, a comentat fostul internațional englez Gary Neville.
Palmer va fi disponibil pentru următorul meci de campionat al lui Chelsea, acasă cu Manchester United, sâmbătă, în ciuda eliminării suferite. El își va ispăși suspendarea miercuri, când albaștrii vor juca pe Anfield, împotriva lui Liverpool, în Cupa Ligii Angliei.
{{text}}