International   •   Stranieri   •   INTER

Cristi Chivu, după Inter - Fiorentina: „Nedreptățile nu ne doboară”

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter / FOTO: fcinter1908.it

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 25 octombrie 2026

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a analizat prestația echipei sale la finalul victoriei cu 2-1 în fața Fiorentinei, într-un duel din etapa a 8-a din Serie A.

Inter a revenit în prelungiri, după schimbările lui Cristi Chivu. Echipa antrenorului român a egalat prin Marcus Thuram, care a înscris cu un șut plasat, la colțul scurt. Zielinski a înscris golul victoriei din penalty, în '90+8.

Chivu a detaliat modificările tactice din repriza secundă, în special decizia de a deschide jocul în benzi prin Bonny și Thuram.

Subtil, a acuzat și o decizie de arbitraj. În repriza a doua, înainte de cele două goluri, Inter a mai cerut un penalty. Marcurs Thuram a trecut de un advers și a căzut după ce a fost împiedicat de acesta cu piciorul, dar echipa lui Chivu nu a primit penalty.


Chivu: „Anumite decizii sau momente nedrepte nu ne-au demoralizat”

„Am apelat la Bonny pentru că nu oferă puncte de reper, în timp ce cu Pio le-a fost mai ușor fundașilor centrali adverși. Am căutat mai mult dinamism pe ambele flancuri, chiar dacă jocul nu se debloca.

Faza la care jucătorii lui Inter și Chivu au cerut penalty

Am construit faze periculoase, știind că era un meci ce trebuia atacat pe benzi pentru a-i desface mai mult. Trebuia să aducem mai multă prezență în careu, de aceea a intrat și Lavelli.


Am crezut în șansa noastră până la final, iar anumite decizii sau momente nedrepte nu ne-au doborât în tentativa de a întoarce rezultatul.”, a declarat Cristi Chivu.

Cristi Chivu: „Până la urmă am fost răsplătiți, am rămas lucizi și vreau să-mi felicit jucătorii”

Întrebat despre momentele dinaintea penalty-ului din prelungiri executat de Zielinski, când a fost surprins privind spre gazon, antrenorul a explicat trăirile de pe margine.

„Mă gândeam la tot efortul depus astăzi. Am fost conduși după o execuție de la 30 de metri, dar nu aveam ce să le reproșez băieților în privința atitudinii sau a calității jocului. Până la urmă am fost răsplătiți, am rămas lucizi și vreau să-mi felicit jucătorii, care au dat totul până la capăt pentru a obține victoria.

Nu sunt confruntări ușoare, dar speram să înscrie, fiindcă meritam acest rezultat. Chiar dacă s-ar fi încheiat 0-1, aș fi spus exact aceleași lucruri. Astăzi, băieții merită toate laudele”, a declarat Cristi Chivu la microfonul DAZN, citat de Tutto Mercato.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.