După un meci şters miercuri, în Champions League, Toja şi Arthuro n-au fost nici măcar rezerve aseară
Eşecul cu Bayern Munchen (0-1) n-a rămas fără urmări în primul “11” al Stelei. Marius Lăcătuş a făcut trei schimbări aseară, toate de la mijloc în sus, semn că linia mediană şi atacul au scîrţîit cu nemţii. Toja şi Arthuro nici măcar n-au mai prins lotul, chiar dacă au jucat meci de meci de cînd au venit în Ghencea. Iar Szekely a rămas rezervă, fiind menajat după efortul depus în primul meci din Ligă.
Bogdan Stancu l-a înlocuit pe Arthuro în atac, Bănel Nicoliţă a trecut în locul lui Szekely ca extremă dreaptă, iar Tiago a făcut rocadă cu Toja pe postul de mijlocaş la închidere.
Pe lîngă cei doi sud-americani şi fotbalistul adus de la Oţelul, Lăcătuş nu s-a bazat pe alţi 4 oameni. Pe foaia de joc n-au fost Pleşan, abia refăcut după o contuzie puternică la tibia stîngă, Ovidiu Petre, aflat în program de recuperare după problemele la genunchi, Neaga şi Ochiroşii, care a evoluat pentru Steaua II.
ADVERSARI UEFA » Wolfsburg - Hamburg 3-0
Au înnebunit “lupii”!
Dejagah a profitat de gafa comună a lui Rost şi Atouba, înscriind cu capul din centrarea lui Schafer. Fragilitatea lui Hamburg pe flancuri, atenţie Unirea!, a fost speculată şi de Riether, care l-a servit pentru 2-0 pe Madlung, nemarcat la 8 metri. Grafite a continuat recitalul, cel ce a transformat penaltyul cu Rapid lobîndu-l pe Rost: 3-0 în 13 minute! După pauză, fostul lider din Bundesliga n-a mai reuşit încă o răsturnare de scor, Benaglio închizînd poarta. (Daniel Scorpie)
ADVERSARI LIGĂ » Le Havre - Lyon 0-1
Multe schimbări
După 2-2 acasă în Ligă, cu Fiorentina, antrenorul lyonez Claude Puel a făcut nu mai puţin de cinci modificări în echipa de start în deplasarea din Normandia. Cris, Mensah, Pjanici, Piquionne şi Ederson au apărut printre titulari. Iar ultimul a transformat penaltyul din minutul 45, care o menţine pe OL pe primul loc în Ligue 1, cu 16 puncte din 18 posibile. Juninho n-a fost inclus în lot cu Le Havre, căpitanul brazilian accidentîndu-se la adductori. (Theodor Jumătate)
Le Havre - Lyon 0-1
LYON: Lloris - Reveillere, Cris, Bodmer, Mensah - Toulalan, Makoun, Pjanici (69 Mounier) - Govou, Piquionne (57 Benzema), Ederson (87 Boumsong). Antrenor C. Puel
{{text}}