Egnatia, următoarea adversară a Universității Craiova din grupa unică de Conference League, a pierdut duminică în campionatul intern din Albania, scor 1-2, contra celor de la Dinamo Tirana, în etapa a 8-a.
Campioana României o primește pe Egnatia pe teren propriu joi, 5 noiembrie, de la ora 22:00, în etapa a treia a competiției. Înaintea acestui meci, oltenii au patru puncte, iar adversarii două.
În campionat, Egnatia a pornit favorită. A deschis scorul repede, în minutul 2, prin Kryeziu, dar nu a reușit să țină de acest avantaj în jocul din deplasare.
Gazdele au întors soarta partidei și au marcat de două ori în minutele 33 și 37, iar până la finalul confruntării următoarea adversară a Craiovei nu a reușit să mai revină. Până la deplasarea în Bănie, Egnatia va mai avea două meciuri acasă.
Brighton învinsă și ea, Kairat doar egal
Formația engleză Brighton, o altă adversară a Craiovei, a patra, pe care oltenii o vor întâlni în deplasare, a pierdut și ea în Premier League. Liverpool s-a impus cu 2-0 în meciul de pe Anfield, și a prelungit suferința celor de la Brighton, care la mijlocul săptămânii nu reușiseră să se impună în Conference League, contra celor de la Jablonec.
FC Kairat Almatî, cea de-a cincea adversară a Craiovei din grupa de Conference League, a remizat duminică în campionat, scor 2-2, pe terenul celor de la Aktobe.
Copenhaga, ultima echipă care va veni în Bănie în grupa XXL din Conference League, urmează să joace luni meciul de campionat în Danemarca, contra celor de la Odense.
Tot luni seara va juca și Universitatea Craiova, în etapa a 13-a din Superliga, în deplasare, pe terenul celor de la Sepsi OSK. Oltenii au șansa să treacă în clasament peste Rapid.
Ce au făcut viitoarele adversare ale Craiovei în ultimul meci din Conference
În timp ce Universitatea Craiova, campioana României, a câștigat joi seara în deplasarea din Andorra, cu Inter d'Escaldes, scor 3-1, în etapa a doua a grupei unice din Conference League, una dintre viitoarele adversare, Brighton, a înregistrat un rezultat șocant, în fața unei echipe cu un lot de 47 de ori mai puțin valoros.
Meciul cu Jablonec s-a terminat 0-0. Astfel, Brighton rămâne cu doar 4 puncte, tot câte are și Craiova, dar este mai sus față de echipa lui Coelho datorită golaverajului.
Egnatia, echipa care va veni peste două săptămâni la Craiova, nu a reușit să câștige meciul de joi seara, din deplasare, cu Aarhus. Danezii au rămas în 10 oameni încă din minutul 3, Egnatia a fost cea care, cu jucător în plus, a marcat pentru 1-0, în minutul 13, dar a scăpat victoria în repriza a doua, când gazdele au egalat imediat după pauză.
Kairat Almatî, formație din Kazahstan pe care Universitatea Craiova o va întâlni în deplasare, la începutul lunii decembrie, a fost zdrobită în fața propriilor fani de grecii de la Panathinaikos, scor 1-5.
Joi seara au jucat și danezii de la FC Copenhaga, în deplasare, la Belgrad, pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, de unde au reușit să se întoarcă cu un rezultat de egalitate, scor 2-2.
Ce program au în continuare oltenii în Conference League
5 noiembrie, ora 22:00 » Universitatea Craiova - Egnatia
26 noiembrie, ora 19:45 » Brighton - Universitatea Craiova
10 decembrie, ora 17:30 » Kairat - Universitatea Craiova
17 decembrie, ora 22:00 » Universitatea Craiova - FC Copenhaga
{{text}}