Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei București, decedat sâmbătă, 24 octombrie, la vârsta de 91 de ani, a fost înmormântat astăzi, 27 octombrie, la Cimitirul Bellu din Capitală.
Numeroase personalități din fotbalul românesc au venit la Biserica Sfântul Elefterie Vechi pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre cei prezenți se numără Gigi Becali, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, George Copos și Ioan Becali.
Slujba de înmormântare a început la ora 13:00, la Biserica Sfântul Elefterie Vechi din București. Ulterior, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul „Șerban Vodă”, cunoscut drept Cimitirul Bellu, unde înhumarea a fost programată pentru ora 14:30.
Viorel Păunescu a condus Steaua București în perioada 1998-2003, iar de-a lungul anilor a colaborat cu numeroase personalități importante din fotbalul românesc.
UPDATE, ora 15:15 » Viorel Păunescu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei București, a fost înmormântat marți, 27 octombrie, la Cimitirul Bellu din Capitală.
După slujba religioasă oficiată la Biserica Sfântul Elefterie Vechi, fostul conducător al roș-albaștrilor a fost condus pe ultimul drum de familie, apropiați și numeroase personalități din fotbalul românesc.
UPDATE, ora 14:50 » Gino Iorgulescu și Dumitru Dragomir au ajuns la Cimitirul Bellu
Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, și Dumitru Dragomir, fostul conducător al LPF, au ajuns la Cimitirul Bellu din Capitală, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Viorel Păunescu.
UPDATE, ora 13:00 » Gigi Becali, Marius Lăcătuș și George Copos, printre cei prezenți la înmormântarea lui Viorel Păunescu
Numeroase nume cunoscute din fotbalul românesc au venit la Biserica Sfântul Elefterie Vechi pentru a-și lua rămas-bun de la fostul conducător al Stelei.
Marius Lăcătuș, una dintre legendele roș-albaștrilor, și-a făcut apariția la biserică, la fel ca impresarii Victor și Ioan Becali.
La ceremonia religioasă au venit și Ionuț Lupescu, George Copos, Mihai Stoichiță, Victor Pițurcă, însoțit de fiul său, Alexandru Pițurcă, dar și Viorel Hrebenciuc.
Gigi Becali s-a numărat, de asemenea, printre cei prezenți și a avut un schimb de replici cordial cu George Copos, fostul patron al Rapidului. Dincolo de rivalitățile din fotbal, Nicolae Badea, fostul conducător al lui Dinamo, a trimis o coroană de flori în memoria lui Viorel Păunescu.
Și FCSB a transmis o coroană funerară, prin intermediul președintelui clubului, Valeriu Argăseală.
UPDATE, ora 12:30 » Mihai Stoichiță, cuvinte emoționante despre Viorel Păunescu: „Nu l-am văzut niciodată nervos, supărat”
Prezent la ceremonia religioasă, Mihai Stoichiță a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Viorel Păunescu în perioada în care cei doi au colaborat la Steaua.
Actualul oficial al Federației Române de Fotbal și-a amintit de calmul și echilibrul fostului președinte al roș-albaștrilor, dar și de performanțele obținute împreună.
„La fiecare ne vine rândul. Din păcate, asta e viața. Dumnezeu să-l odihnească. A fost un om extraordinar. A venit foarte multă lume să-l vadă pentru ultima oară.
S-au creat legături când am lucrat la Steaua. Un om extraordinar. Atât de echilibrat, avea tact. Nu l-am văzut niciodată nervos, supărat. Am avut o relație extraordinară cu dumnealui. Am avut și performanțe în perioada aia”, a declarat Mihai Stoichiță.
Viorel Păunescu s-a stins din viață la 91 de ani
Viorel Păunescu a murit în dimineața zilei de 24 octombrie, la vârsta de 91 de ani.
În ultimii ani, fostul conducător al Stelei a avut apariții publice tot mai rare, din cauza problemelor de sănătate. Acesta suferea de Alzheimer, afecțiune cu care se confrunta de mai multă vreme.
De-a lungul timpului, Păunescu a trecut și prin alte probleme medicale, dezvăluind în trecut că suferise cinci hernii. Fostul oficial a rămas o figură importantă în istoria recentă a Stelei, club pe care l-a condus între 1998 și 2003.
{{text}}