Matthew Lawlor (38 de ani), managerul echipei de liga a patra, care a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Ligii Angliei, eliminând-o după loviturile de departajare pe Arsenal (1-1, 5-3), este un ilustru anonim, care a început cariera la 26 de ani, în timp ce încă juca la un club din a opta divizie.
Echipa aflată cu 80 de locuri mai jos decât Arsenal în piramida fotbalului englez a uluit aseară campioana din Premier League și a șocat Europa în confruntarea din etapa a 4-a din EFL Cup. Culmea ironiei, supriza imensă s-a produs pe „Highbury”, purtând același nume ca al legendarului stadion al „tunarilor” londonezi!
A fost 1-1 la capătul celor 90 de minute regulamentare, după ce Viktor Gyokeres a egalat, cu primul lui gol stagional, reușita semnată de atacantul de 20 de ani cu origini franceze, Aaron Loupalo-Bi, împrumutat de la Fulham, într-un meci terminat de formația lui Arteta în inferioritate numerică (Dowman a văzut „roșu” direct în minutul 85).
Bruno Guimaraes a fost singurul care a ratat la loviturile de departajare și Arsenal a spus adio competiției pe care n-a mai câștigat-o de 33 de ani!
Bucuria celor de la Fleetwood după ce au eliminat-o pe Arsenal // FOTO: Guliver/GettyImages
Purtând numele unui actor american, Matthew Lawler s-a retras ca jucător în 2021, în liga a opta, la Bamber Bridge, la șase ani după ce se apucase și de noua carieră de manager
Eroul celei mai frumoase nopți din istoria clubului înființat în 1908 și reprezentând un orășel cu o populație care ar încăpea toată în mai puțin de jumătate din capacitatea stadionului „Emirates” este însă managerul lui Fleetwood Town, purtând același nume cu al unui actor american și conducând echipa cu aceleași culori (alb-roșu) ca ale lui Arsenal!
Matthew Lawlor, numit în martie, a reușit cea mai mare performanță a carierei sale fix la al 40-lea meci pe banca echipei a cărei valoare a lotului se ridică abia la nivelul salariului lunar net primit de Mikel Arteta, de 24 de miloane de euro!
Antrenorul, care le eliminase anterior în Cupa Ligii Angliei pe Chesterfield, Shrewsbury și Sheffield United, a fost doar un jucător neînsemnat, ce nu s-a putut impune la Blackpool. S-a retras la 32 de ani, la Bamber Bridge din Northern Premier League (parte a ligii a șaptea și a opta), la șase ani după ce se apucase deja în paralel de noua carieră.
Bucuria celor de la Fleetwood după ce au eliminat-o pe Arsenal // FOTO: Guliver/GettyImagesUnicul detaliu care-l leagă de fotbalul mare este perioada petrecută în sistemul Manchester United. La 26 de ani, Lawler era un manager de dezvoltare în zonele defavorizate și s-a ocupat de asta până în 2019, când a ajuns la Fleetwood, ca antrenor de tineret.
Parteneriatul cu Waterford i-a deschis portița către experiența într-o primă divizie, liga de top din Irlanda, ca asistent al lui Keith Long, echipă pe care a ajutat-o să evite retrogradarea în noiembrie trecut.
De la Fleetwood Town a plecat Vardy, cel mai scump jucător vândut în istoria clubului, care a falimentat în trei rânduri!
„A fost cea mai mare seară din istoria clubului, având în vedere calibrul adversarului înfruntat, și am reușit să învingem campioana. Eu sunt un mare fan al fotbalului și urmăresc totul, de la National League până la Premier League și Championship.
Fotbalul devine din ce în ce mai mult un sport calculat, în care totul pare controlat, fără spontaneitate. Dar în seara asta am trăit sentimentul pe care îl căutăm cu toții ca suporteri. Pentru astfel de momente iubim fotbalul, nu?”.
Fleetwood Town a dat faliment de trei ori în istoria de 118 ani și cea mai mare realizare fusese calificarea în turul al cincilea al FA Cup în 2022, pe lângă promovarea în 2012 în League Two, în sezonul în care l-a avut în lot pe Jamie Vardy, și apoi în League One în 2014, cea de-a șasea într-un interval de un deceniu.
Jamie Vardy, în acțiune în tricoul lui Fleetwood Town în ianuarie 2012, într-un meci din FA Cup cu Blackpool / Foto: ImagoAtacantul avea să fie cel mai scump transfer din istoria Football League (1,7 milioane de lire sterline) și să devină campion cu Leicester în 2015-2016.
La Fleetwood a lucrat doi și jumătate, în perioada pandemiei, și Joey Barton, fost mijlocaș la Manchester City și internațional englez implicat în mai multe scandaluri.
{{text}}