Fostul internațional Ciprian Marica a analizat duelul din Superligă pentru titlul de campioană.
Trecut pe la Dinamo și FCSB, pe lângă Șahtior, Stuttgart sau Getafe, Ciprian Marica a remarcat cum s-a schimbat echipa roș-albastră după venirea lui Laurențiu Reghecampf. Și se declară impresionat de forța pe care o arată Universitatea Craiova.
„Avem un fotbal, să spunem, interesant pentru noi. Dar avem și surprize. Dinamo, totuși, condusă cu 2-0, reușește să revină și văd un lucru pozitiv. Nu poți să fii mereu la înălțime și să joci cel mai frumos fotbal etapă de etapă, dar Dinamo arată caracter și arată un joc solid. Și reușește să revină.
Iar surpriza e ceea ce reușește Reghe la FCSB. Bravo lui! E neașteptat. Cu o pregătire fizică bună, de modă veche, aș putea spune, care dă rezultate, reușește să bată Rapidul, o echipă în formă, care venea după șase victorii consecutive. Bravo, Reghe! Sper să continue așa. Știm că este foarte important începutul, dar cel mai important este finalul.
Craiova defilează. Joacă excelent și are și o bancă de rezerve foarte bună. Atunci când intră... Uitați-vă în atac ce concurență! Elisor intră de pe banca de rezerve, marchează două goluri și nu e prima dată. Are echipă bună Craiova și jucătorii par în formă”, a declarat Ciprian Marica.
Hai să nu mai punem atâta presiune pe Drăguș, că are el, săracul, destulă. Știe și e conștient că toată lumea are așteptări mari de la el. Dați-i timp, dați-i răgaz, pentru că vine după o perioadă lungă în care n-a jucat Acum, după o accidentare are nevoie de timp. Văd că și cei de la FCSB sunt mai precauți. În sfârșit. Bine fac. Nu trebuie să se grăbească. E un jucător care are calitate și e un jucător care poate ajuta și echipa națională. Hai să avem răbdare cu el.
După patru înfrângeri, e clar că Gică Hagi trebuie să reconsidere puțin selecția, alcătuirea primului 11. Mă aștept să fie schimbări, dar totodată sper să nu fie majore. Trebuie să găsim un nucleu, trebuie să jucăm un fotbal simplu, să ne reîntoarcem la un fotbal simplu. Anumite lucruri pe care le-am încercat am văzut că nu funcționează și atunci trebuie să jucăm simplu, să reintrăm în ritm. Avem nevoie de un egal,chiar de o victorie să ne recâștigăm încrederea.
– Ciprian Marica
{{text}}