Acestea au fost ultimele cuvinte pe care fostul portar i le-a spus lui Petre Gavrilă cînd şi-a condus soţia şi fetiţa la autocar. Dar acesta trecuse de Buşteni. Cursa de urmărire s-a încheiat cu un accident şi Dossey e în comă.
Sîmbătă, 13 septembrie. E o dimineaţă rece de toamnă la Buşteni. Ibrahim Dossey şi-a petrecut cea mai mare parte a vacanţei alături de soţia Ioana şi fiica sa, Geni, de doar patru ani. Cei trei erau în faţa Şcolii Euro-Africane, patronată de Petre Gavrilă. Bagajele erau gata, iar Ibrahim urma să-şi conducă familia la autocar. Luni, fetiţa de patru ani trebuia să înceapă grădiniţa, iar un nepot, aflat şi el în vacanţă, să meargă la şcoală.
“IOANA, MAI STAI PÎNĂ MÎINE!”
Petre Gavrilă, era şi el cu ei. “Ioana, de ce nu mai stai pînă mîine? Uite, Ibrahim are meci cu copiii. Stai să-l vezi!”, i-a spus nea Petrică Ioanei. “Nu mai stăm! E mai bine aşa! Hai să ne grăbim, să nu pierdem autocarul!”, i-a spus Ioana lui Ibrahim. L-a sărutat, apoi şi-a luat fetiţa în braţe şi au urcat în automobilul familiei, un Volkswagen Polo. “Tăticule, vin imediat! Îi duc la autocar şi mă întorc!”, i-a spus ghanezul de 36 de ani lui Petre Gavrilă, cel care practic l-a înfiat de la sosirea sa în România. Nimic nu prevestea ce avea să urmeze.
AUTOCARUL PLECASE
Ioana trebuia să ajungă la Hîrşova, în judeţul Constanţa. Au mers în staţia de unde urma să ia autocarul. După cîteva minute de aşteptare au aflat că acesta deja trecuse de Buşteni. Ibrahim şi-a urcat familia în maşină şi a pornit în urmărirea autocarului. “Îl prindem noi pînă la Ploieşti! Aşa am timp să mă întorc şi la meci!”, a hotărît Ibrahim. Zis şi făcut. A vrut să-l sune pe nea Petrică să-l anunţe că va întîrzia, dar a realizat că în graba de a pleca a uitat telefoanele în cameră.
A bagat cheia în contact şi a pornit în trombă. Ioana stătea pe scaunul din dreapta, cei doi copii în spate.
Impact devastator
După 50 de kilometri, maşina condusă de Ibrahim a ajuns la Breaza. Mai era puţin pînă la Ploieşti. Drumul era umed, plouase în acea zi. Automobilul a derapat, a intrat pe contrasens, s-a răsucit şi a fost izbit puternic de un Logan. Impactul s-a produs exact în dreptul şoferului, iar izbitura a fost groaznică. Ghanezul nu purta centura de siguranţă. Dossey a ajuns de urgenţă la Bucureşti şi a fost imediat operat pe creier. Soţia sa a ajuns la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Cei doi copii, aflaţi pe bancheta din spate, au scăpat nevătămaţi, dar sînt şi acum şocaţi.
“Cînd se întoarce Ibra?”
Imediat după ce şi-a rezilitat contractul cu Pandurii Tg Jiu, Ibrahim Dossey a hotărît să îşi încheie cariera de fotbalist şi să devină antrenor. Părintele său spiritual de la Şcoala Euro - Africană de Fotbal, Petre Gavrilă, i-a încredinţat o grupă de juniori.
“Era înnebunit după copii. Le-a cumpărat chiar şi un set complet de echipament. De cînd este în spital aceştia întreabă încontinuu de el, vor să ştie cînd se va întoarce. Nu trece zi fără să se gîndească la Ibrahim”, a spus Gavrilă.
A murit secretara Şcolii
Ca şi cum accidentul grav al lui Dossey nu ar fi de ajuns, vinerea trecută, a încetat din viaţă şi secretara lui Petre Gavrilă.
Aceasta avea 32 de ani, iar acum patru luni i-a fost descoperit un cancer ovarian, care a avansat extrem de repede. “Parcă e un blestem! Nici acum nu-mi vine să cred ce se întîmplă. Parcă e un coşmar din care îmi doresc să mă trezesc”, spune Gavrilă. Tehnicianul răsfoieşte albumele cu poze, încercînd să-şi ascundă astfel durerea.
A RĂMAS ÎN COMĂ DE ZECE ZILE
De 10 zile, Dossey este tot în comă. Deşi doctorii sînt încă sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire ale lui Ibrahim, acesta a început să dea primele semne că se luptă pentru viaţa lui. “Soacra sa îl veghează nonstop. Ea mi-a spus că a mişcat mîna stîngă, în momentul în care îi vorbea. Important este că în perioada critică de după accident nu au apărut complicaţii. Pentru Ibra urmează încă 4-5 zile critice”, a mărturisit Petre Gavrilă.
GAVRILĂ, SOCRU MARE LA NUNTĂ
Petre Gavrilă este “tatăl” lui Ibrahim. El l-a adus pe acesta în România, la începutul lui 2001, cunoscîndu-l din perioada în care pregătea “naţionala” Ghanei. “Este un om extraordinar. La nunta sa, din 2002, eu am fost socru mare, i-am ţinut locul tatălui său. Familia lui nu a putut veni! Ce fericit era! Se simte român, iar în 2010 urma să-şi ia şi cetăţenia! Se înţelege perfect cu Ioana. A cunoscut-o în perioada în care juca la Braşov, iar ea era studentă! Nu am văzut doi oameni care să se iubească atît”, povesteşte cu voce stinsă Gavrilă.
IOANA ŞI GENI AŞTEAPTĂ O MINUNE
Soţia lui Dossey, Ioana, a părăsit de cîteva zile spitalul, dar are încă urmele teribilului accident. Plînge întruna. “Nu pot să vă spun decît să vă rugaţi pentru Ibra! Are un suflet minunat, merită să trăiască”, a spus aceasta printre lacrimi. Se fereşte să n-o simtă Geni. E sfîşiată de durere. Medicii nu-i dau prea multe speranţe, dar Ioana aşteaptă. Aşteaptă o minune. Micuţa Geni nici nu bănuieşte că tatăl ei se zbate între viaţă şi moarte.
CAMERA A RĂMAS NEATINSĂ
Dossey locuia la Şcoala Euro-Africană într-o cameră modestă, de 6 metri pătraţi, în care se află doar un pat şi o măsuţă în mijlocul încăperii. S-a trezit dis-de-dimineaţă, a făcut patul, apoi a mers la masă alături de familie. Era camera unde locuia de fiecare dată cînd ajungea la Buşteni. Restul timpului îl petrecea cu familia la vila construită la Hîrşova, în judeţul Constanţa. Dar aici, la Buşteni, se simţea acasă. Ibrahim şi-a lăsat telefoanele pe masă, o pereche de blugi aruncată în cuier, dar şi un pachet de biscuiţi desfăcut pe masă. Într-un colţ întunecos, o veche amintire din Giuleşti, un tricou cu Rapid. Camera a rămas acum pustie, iar în afară de Petre Gavrilă nimeni nu are acces înăuntru.
CARTE DE VIZITĂ
Ibrahim Dossey
- Vîrstă: 36 de ani
- A jucat la FC Braşov, Rapid Bucureşti, Unirea Sînnicolau Mare, Pandurii Tg. Jiu
- Pentru Rapid a evoluat o singură partidă în preliminariile Ligii Campionilor (‘03-’04), împotriva lui Anderlecht Bruxelles
- A debutat În Liga I pe 17.03.2001 în partida Astra Ploiesti - FC Brasov 2-0
- Are 92 de meciuri În prima ligĂ şi 37 de partide în Liga a II-a
- Are 107 selecţii la toate loturile naţionale ale Ghanei şi a cîştigat în 1992 medalia de bronz la Olimpiadă
- Îşi încheiase cariera de fotbalist în urmă cu patru luni.
GSP special • Superreportaje • POVESTEA ACCIDENTULUI LUI DOSSEY, UNUL DINTRE PRIMII STRANIERI CARE AU JUCAT ÎN ROMÂNIA DUPĂ ANII '90
“Tăticule, vin imediat!”
Articol de Ionuţ Petrişor, Costas Mincu — marţi, 23 septembrie 2008
{{text}}