Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au cucerit împreună 37 de medalii, dintre care 21 numai de aur
Sîmbătă, pe pista de la Schinias (Atena), Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache au luat startul în ultima cursă din cariera lor, la Campionatele Europene. Au vrut să se despartă de canotaj cu o victorie în proba de două rame, aceea în care au cunoscut atîtea satisfacţii, din 2000, de cînd trag împreună. “Ne gîndeam că ne vom bate cu bielorusele, ca şi la Olimpiadă. Înainte de start însă, Bicik şi Helak s-au retras. Nu au vrut să mai tragă. Le-a fost frică”, a povestit zîmbind Georgeta Andrunache. Au cîştigat detaşat, trecîndu-şi în cont încă un titlu continental. La 33 de ani, deşi ar mai fi putut merge la încă o Olimpiadă, cele două şi-au anunţat retragerea. “Nu mai avem motivaţie!”, e explicaţia sportivelor.
“Mai vreau un copil!”
– Georgeta, a fost ultima cursă din carieră?
– Da, cu siguranţă. Îmi ajunge şi mie. Pînă acum canotajul a fost pe primul plan. Mi-am neglijat familia, m-am neglijat pe mine. Nu mai pot. Nu mai am de ce să fac canotaj. Îmi va lipsi, îmi va fi dor de fete, de antrenori, dar nu mai suport să stau în cantonamente.
18 medalii a cucerit Viorica Susanu, dintre acestea 10 fiind de aur: 4 la Olimpiadă, 4 la Mondiale şi 2 la Europene
– Şi ce vei face în continuare?
– Nu ştiu, vreau mai întîi să stau acasă, să mă liniştesc. Aaa, ştiu. Mai vreau un copil, că băiatul se apropie de trei ani şi nu l-am auzit zicînd «mama» sau «tata». Ar fi bine să fie o fetiţă, dar pînă la urmă nu contează, sănătos să fie.
– Şi în rest?
– M-am înscris la doctorat, sîmbătă am examen. Am pregătit lucrarea. E pe tehnica canotajului, dar şi pe marketing. Am emoţii, zilele astea trebuie să stau să învăţ.
– Nimic nu te-ar face să te întorci într-o zi la antrenamente?
– O pistă nouă (rîde). Visez şi eu cu ochii deschişi, că aşa ceva nu se va face niciodată. Oricum, aproape de canotaj voi rămîne întotdeauna. Şi la Londra voi merge, dar doar ca să le susţin pe fete.
“Vreau să fiu o mireasă frumoasă!”
– Viorica, s-au terminat competiţiile, acum eşti mai liniştită, nu?
– Da’ de unde! Am de alergat zilele astea de-mi ies ochii. Trebuie să împart invitaţiile la nuntă. Pe 18 octombrie e data cununiei şi sînt multe de făcut. Nici rochia nu e gata. Vreau să fiu o mireasă frumoasă!
19 medalii a cîştigat în carieră Georgeta Andrunache, dintre care 11 de aur: 5 la Jocurile Olimpice, 4 la Mondiale şi 2 la Europene
– În Grecia cum a fost?
– Concursul a fost lejer, nu am avut probleme mari din partea adversarelor. Ne-am şi distrat, am stat într-un hotel cu all-inclusive, condiţii foarte bune. Plus că s-a condensat concursul şi am avut o zi liberă.
– Ce te vezi făcînd în continuare?
– Copii. (rîde) Vreau să am doi copii. Doi ani nici nu mă gîndesc să mă întorc în barcă. Apoi nu ştiu. Niciodată să nu zici niciodată, dar va fi greu. Nu mai sînt la prima tinereţe. Oricum, canotajul nu s-a născut cu mine şi cu Geta şi nu va muri cu noi.
“Mi-ar plăcea să devin antrenoare, cred că am căpătat destulă experienţă. E greu însă că va trebui iar să stau în cantonamente, să stau departe de familie”
Viorica Susanu
Sporturi • Olimpiada 2008 • CANOTAJ
Gemenele aurului
Articol de Marian Ursescu — marți, 23 septembrie 2008
{{text}}