Patronul Stelei a investit 300.000 € în noua suprafaţă, dar terenul se deteriorează pe zi ce trece din cauza felului în care e îngrijit de administratorul Costel Geambazi, rudă cu Gigi
Meciul cu Bayern, dar mai ales partida cu Gaz Metan, de duminică seara, au scos la iveală faptul că terenul Stelei, refăcut din temelii în urmă cu doi ani, începe să se ardă.
Pare chel în unele zone, au apărut pete galbene pe care iarba n-a mai crescut.
Primul meci pe care roş-albaştrii l-au disputat pe noua suprafaţă a avut loc în finalul lui septembrie 2006, toată investiţia costînd minimum 300.000 de euro. Ce s-a întîmplat cu gazonul vicecampioanei?
Una dintre explicaţii o oferă chiar cel care a realizat refacerea suprafeţei de joc, Adrian Oprişan: “Terenul din Ghencea e şi suprasolicitat, însă nu acesta e principalul motiv. E un produs viu, în continuă mişcare şi degeaba l-am făcut noi cu toate sistemele ultramoderne dacă nu e îngrijit cum trebuie.
E ca şi cum ai avea un Ferrari şi-l conduce unul fără carnet, care îl turează la maximum, îl loveşte. Normal că îl distruge!”.
Cine e administratorul terenului din Ghencea şi cel direct responsabil de degradarea suprafeţei de joc? Costel Geambazi, cel care e căsătorit cu sora mai mare a lui Gigi Becali. Cumnatul patronului se ocupă de administrarea bazei de aproape 3 ani şi face parte şi din acţionariatul clubului, după ce Gigi a cedat acţiunile pe numele rudelor sale.
“Şi care e problema că terenul se deteriorează? Eu sînt administratorul bazei, dar nu mă ocup de gazon, domnul Oprişan se ocupă, vorbiţi cu el, la revedere!”
COSTEL GEAMBAZI, administratorul bazei
“Nu l-au tratat profesionist”
Adrian Oprişan, şeful firmei care a refăcut gazonul, îl arată cu degetul pe administratorul bazei din Ghencea
– Domnule Oprişan, de ce a început terenul Stelei să se strice?
– Pentru că e la fel ca un nou-născut. Fiind fragil, se îmbolnăveşte dacă nu-l îngrijeşti aşa cum trebuie, nu-i dai tratament la timp, dacă nu-l ajuţi. El n-are gură să vorbească, :( simptomele lui sînt date de culoare. Cînd începe să fie galben, cum e acum, înseamnă că nu e în regulă.
– Dumneavoastră nu v-aţi luat răspunderea să-l îngrijiţi după ce l-aţi refăcut?
– Eu trec o dată pe lună pe acolo, dar cei care se ocupă de asta sînt administratorii Stelei şi e de ajuns o fracţiune de secundă, în care unuia să-i vină o idee năstruşnică de a-l uda la altă oră decît trebuie, şi gata! Vara a fost toridă şi poate că s-au ghidat după principiul: «E cald afară, hai să-l udăm».
– Îşi va reveni?
– Acum el a început să vegeteze şi cred că în 3-4 săptămîni acele pete galbene vor fi acoperite de iarbă şi va fi OK. Totuşi, n-am garanţia asta pentru că dacă medicul îţi dă o reţetă, iar tu o arunci în sertar, mergi pe propria variantă şi sari o etapă, s-ar putea să nu fie bine. În plus, trebuie să ai plăcere şi tragere de inimă să îngrijeşti un teren, nu să te uiţi la ceas vinerea şi să pleci repede acasă zicînd «Lasă că-l ud luni mai mult şi pentru sîmbătă şi duminică!».
“Terenul Stelei nu se ridică la nivelul unui gazon de Champions League. Dacă aşa arată acum, mă gîndesc cu groază cum se poate juca fotbal pe el în februarie”
ULI HOENESS, manager Bayern Munchen
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}