Rapid a învins-o pe Csikszereda cu 2-0 în deschiderea etapei 14 din Superligă, la finele unui joc salvat de golul lui Grameni (după un out) și cel al lui Dobre (penalty), dar cu giuleștenii având emoții teribile pe final de meci. Fazele fixe au dat medicamentul după 1-4 cu FCSB.
Cronică de Eduard Apostol: „Chin de Halloween”
Giuleștiul după „tsunamiul FCSB”. Ungureanu - out, Aioani - înapoi în poartă, Șucu junior - titular în premieră, Alex Dobre - rezervă. Și cu suporterii care cântă non-stop, chiar dacă mai puțini decât de obicei la meci, dar deh!, adversarul n-are un nume atractiv.
Rapidiștii au încercat să impună ritmul din start, dar au lăsat spații pe care cei din Miercurea Ciuc le-au accesat curajos. Tocmai de aceea Eppel (12) a fost la câțiva pași de un gol care ar fi încins meciul, numai că vârful oaspeților n-a ajuns în poziția de a trimite mingea în plasă.
Moruțan a luat pensula, doar că n-a găsit culoarea potrivită. Șucu s-a învârtit în jurul careului mare, nu-l mușcă mingea, dar nici nu-l știe de frică. Copilul are o misiune teribilă, să arate că joacă pe valoarea lui, nu a părinților. Moruțan (17) i-a luat măsurile lui Pap, doar pentru a bifa un șut pe spațiul porții, fiindcă nu avea cum să-și păcălească adversarul astfel. Moruțan (19) a mai băgat o fisă.
Giuleștiul s-a jucat cu focul!
Faza lui Șucu (20) e greu de analizat. Angajat super de Stojilkovic, s-a pierdut în preajma careului, ieșind din cadrul porții, apoi a pasat înapoi, direct în out, spre banca adversă! Cei de pe stadion au râs, apoi au zis că, totuși, să aplaude un puști de 17 ani. Bubanja (22) a ratat incredibil din câțiva pași.
Muntenegreanul a urcat mult, cu folos, doar că i-a lipsit precizia. Au fost momentele când giuleștenii au încercat să-și epuizeze oponentul. fazele periculoase pe atac s-au purtat pe partea lui Ouedraogo, mai incisiv, însă pe dreapta lui Onea a fost baraj în calea tentativelor de ofensivă ale Csikszeredei. Bubanja (30) a șutat telefonat. L-a imitat Lima (32) la cealaltă poartă. Stahl (33) a dat mai multe emoții. 0-0 după jumătate de oră, destul de corect după cum s-a jucat.
Rapid a avut noroc cu carul: a fost făcută (aproape) KO de o banală fază, șansa a fost că tocmai fundașul dreapta, Odor, a rămas singur-singurel cu Aioani (39), iar portarul gazdelor a avut o intervenție impecabilă. Ceea ce putea fi assist-ul lui Eppel a destabilizat toată defensiva unei pretendente la titlu. Și a adus fluierături în Grant.
Stojilkovic (44) a trimis balonul periculos la colțul scurt, după centrarea-top a lui Ouedraogo, Pap a fost la post! Rapid n-a convins. Iar suporterii au avut reproșuri de făcut în momentul în care jucătorii plecau la vestiar.
Faza fixă este ca usturoiul pentru vampiri
Mutare temerară - pot fi găsite și alte expresii - a lui Daniel Pancu la pauză. I-a schimbat pe Șucu (evident), Kamara (neintrat în meci) și Ouedraogo (ciudat), pentru a-i introduce pe Alex Dobre (logic), Petrila (normal) și Rareș Pop (retras fundaș stânga).
Când jocul nu merge cum ar trebui, o fază fixă te poate scoate. Sau te îngroapă, depinde de ce parte a baricadei ești. Așa au crezut/sperat și giuleștenii. Pașcanu (53) a reluat simplu, scăpat din marcaj, după lovitura liberă executată de Petrila. Doar că fundașul gazdelor a fost în ofsaid, iar golul a fost anulat după analiza VAR.
S-a mărit numărul decibelilor din stadion, a crescut și intensitatea atacurilor rapidiste. Csikszereda a făcut pasul înapoi, de voie, de nevoie. Și ceea ce era previzibil s-a întâmplat. Grameni (61) a reluat imparabil din careu, la colțul lung, cu stângul, a simplificat situația pentru echipa sa.
S-a întâmplat ceea ce scriam mai sus, legate de fazele fixe, Rapid deschizând scorul după un out al lui Rareș Pop. Bucureștenii s-au dezlănțuit, Moruțan (65) încercând golul etapei, un șut viclean, în forță, din lateral dreapta. Kramer (70) a reluat înșelător, dar nu atât cât să-l învingă pe Pap.
Csikszereda a chinuit Rapid pe final
Cum au pățit-o ei, au încercat și ciucanii. La un corner, cu Aioani spectator pironit pe linia porții, Hededus (72) reluând periculos de aproape de vinclu. Csikszereda s-a luptat, pe alocuri de la egal la egal cu adversarul, căutând să ofere o seară horror giuleștenilor.
În două rânduri ardelenii au fost aproape de a aduce necazul în casa Giuleștiului. Oaspeții nu au cedat fără luptă. Dar și-au chinuit teribil adversarul.
Golul lui Dobre (90+5), din penalty, după un henț al lui Csuros, a mai salvat din imaginea nu foarte concludentă lăsată de Rapid în această seară.
FINAL » Rapid - Csikszereda 2-0
Au marcat: Grameni 61'; Dobre 90+5'
Asistență oficială: 5.749 spectatori
Partida a fost precedată de o manifestare împotriva rasismului, cu tricouri și bannere în acest sens, și de un moment de reculegere în amintirea fostului jurnalist și comentator sportiv Răzvan Apostolescu, care a încetat din viață zilele trecute.
Min. 90+3: penalty pentru Rapid, după ce mingea șutată de Petrila l-a lovit în mâna dreaptă, desprinsă de corp, pe Csuros.
Min. 61: GOL RAPID, 1-0! Dina Grameni driblează elegant adversarul care a ieșit în întâmpinarea sa și finalizează pe măsură!
Min. 53: Alex Pașcanu a înscris, reluând din prima după o centrare a lui Petrila din lovitură liberă, dar fundașul central pare să fi fost în ofsaid în momentul pasei.
Min. 46: Daniel Pancu a efectuat 3 schimbări la pauză. Au intrat Petrila, Dobre și fundașul stânga Annan, au ieșit Latif, Kamara și Andrei Șucu. Moruțan a fost trecut în centru, flancat de extremele abia introduse.
Min. 39: cea mai mare ocazie a acestei prime reprize le-a aparținut oaspeților. Eppel a zărit un gol inexplicabil în defensiva Rapidului și l-a servit printre fundașii adverși pe fundașul dreapta Odor, dar acesta a fost neinspirat și a încercat să-l dribleze pe Aioani în loc să finalizeze. Portarul Rapidului l-a ghicit - și blocat.
Rapid - Csikszereda, echipe de start:
RAPID (4-2-3-1): Aioani - Onea, Pașcanu, Kramer (cpt.), Latif - Grameni, Bubanja - Moruțan, A. Șucu, Kamara - Stojilkovic
Rezerve: B. Ungureanu - Manea, R. Pop, D. Ciobotariu, Sinyan, Annan, Kodor, Doumbia, Dobre, Celik, Jambor, Petrila
Absenți: D. Iliev, Graovac, C. Vulturar, Talisson, Baroan (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu
Câteva aspecte interesante din tabăra gazdă:
Bogdan Ungureanu, acuzat că a greșit la cel puțin unul dintre golurile FCSB-ului în precedenta etapă, a fost înlocuit între buturi cu Marian Aioani.
Andrei Șucu (17 ani, mijlocaș) este în premieră titular la prima echipă a Rapidului, la 4 etape după ce a intrat în finalul meciului cu FC Argeș și a reușit să înscrie.
Golgheterul echipei, Alex Dobre, este rezervă astăzi.
CSIKSZEREDA (4-1-4-1): Pap - Odor, Hegeduș, Palmeș, Paszka - Csuros (cpt.) - Lima, Horvath, Nyitra, Stahl - Eppel
Rezerve: Csekus, Karacsony, Kukovec, Magyar, Noveli, A. Szabo, Szalay, Vereș, Vukovic, Toth, Trif
Absent: Bakos
Antrenor: Valentin Suciu
Stadion: Rapid Giulești
Arbitru: Baban Vlad Mircea (Iași)
Asistent 1: Vornicu Adrian (Iași)
Asistent 2: Vodă Alexandru-Mihai (Alba)
Arbitru rezervă: Buzărnescu Dan (Dolj)
Observator arbitri: Marinescu Vasile-Florin (București)
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Ilfov)
Arbitru AVAR: Trandafir Cristina (București)
UPDATE ora 20:10 | Cadre de la încălzire cu jucătorii Rapidului:
UPDATE ora 19:50 | Demers împotriva rasismului
Dacă în două precedente situații a refuzat să se alăture demersului, Rapid a acceptat ca astăzi să participe la campania împotriva rasismului, derulată de Partida Romilor „Pro Europa” și Liga Profesionistă de Fotbal.
Astfel, jucătorii ambelor echipe vor ieși în această seară pe teren cu tricouri albe cu mesajul „STOP RASISM” și cu un banner în aceeași idee.
UPDATE ora 19:20 | Andrei Șucu, înaintea primei titularizări la Rapid
Andrei Șucu, titular în această seară, a părut foarte încrezător la ieșirea pe gazon, atunci când a testat iarba. A „luat pulsul” terenului în stilul lui Michael Olise, apoi și-a pus căștile pe urechi, plimbându-se singur o perioadă.
{{text}}