După înfrângerea cu Gloria Bistrița, 0-1, din Cupa României, Gigi Becali a anunțat cei 6 jucători pe care nu vrea să-i vadă în teren la meciul următor, cu U Cluj, din Superliga.
U Cluj - FCSB are loc pe 2 noiembrie, de la 20:30, în etapa 14 din Superliga. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmisă pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Patronul de la FCSB a transmis că toți cei 4 fundași și cei doi mijlocași centrali titulari de la Bistrița nu vor începe cu U Cluj. E vorba de Labonne, Batubinsika, Mihai Popescu, Luca Stancu, Gnahore și Ofri Arad.
Celor 6 jucători menționați de Becali li se pot adăuga și Matei Popa, portarul titular în Cupă, care cel mai probabil va fi înlocuit cu Ștefan Târnovanu, plus David Popa, Denis Politic și Joao Paulo.
Gigi Becali: „În fața nu știu. Să facă ce vrea, că nu mă bag”
„Vor fi alți fundași centrali. Nu poți să îi compari pe cei doi de azi cu Dawa și Duarte. Pădurariu cu Luca Stancu - e diferență. Crețu - Labonne, e diferență. Patru clar schimbați, diferență mare.
La mijlocul terenului Muhar cu Risto Radunovic. E altceva, domină mijlocul terenului. În fața nu știu. Să facă ce vrea, că nu mă bag”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Denis Drăguș ar putea reveni pe teren la meciul cu U Cluj
FCSB îl va avea la meciul cu U Cluj și pe Denis Drăguș, recuperat după accidentare. El nu a mai jucat de la umilința cu Universitatea Craiova, 0-5, de pe 19 septembrie.
Cei de la FCSB au anunțat că Drăguș putea să joace de săptămâna trecută, la derby-ul cu Rapid, 4-1, dar nu au dorit să-l forțeze pe atacant, pentru a nu risca o recidivă. Denis nu a jucat nici cu Gloria Bistrița și cel mai probabil va apărarea pe teren cu U Cluj.
Laurențiu Reghecampf va decide dacă îl trimite titular pe Cluj Arena sau îl aruncă în luptă pe parcursul jocului.
Cum ar putea arăta FCSB cu U Cluj: Târnovanu - Crețu, Dawa, A. Duarte, Pădurariu - Muhar, Radunovic - Boutoutaou, Cisotti, Korenica - Al. Stoian/Drăguș
{{text}}