GLORIA BISTRIŢA
Credit lui Tătăruşanu
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a mărturisit că are încredere în continuare în portarul Ciprian Tătăruşanu (22 de ani), deşi gafele sale, în ultimele două partide, au dus la înfrîngerea Gloriei. "Nu uit meciurile mari pe care le-a făcut sezonul trecut, dar este un portar tînăr, care încă trebuie să capete experienţă. Îi prevăd în continuare un viitor mare. Dacă se va pregăti bine şi va depăşi momentul, este posibil să fie în teren şi cu Dinamo", a spus Sabău. (Claudiu Georgiu)
"E şi vina mea"
Antrenorul bistriţenilor îşi asumă partea sa de vină pentru rezultatele slabe din acest început de sezon. "Eu sînt primul responsabil pentru rezultate. Eu am adus jucătorii, dar pînă la urmă ei joacă în teren şi trebuie ca fiecare să-şi asume responsabilitatea", a spus Ovidiu Sabău. "Moţul" a precizat că nu va recurge la penalizarea financiară a jucătorilor. "Nu aceasta este soluţia. Jucătorii se pregătesc bine, dar unii parcă joacă din obligaţie şi nu se dăruiesc", a adăugat antrenorul Gloriei. (Claudiu Georgiu)
GAZ METAN MEDIAŞ
Dezamăgire
Preşedintele grupării medieşene, Corin Cindrea, s-a declarat dezamăgit de rezultatul din Ghencea, 0-4 cu Steaua. "Nu-mi place deloc această diferenţă de scor. Urmează însă meciul cu Otopeniul, pe care trebuie neapărat să-l cîştigăm", a declarat preşedintele Cindrea, care nu a anunţat, deocamdată, nici un fel de măsuri. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
Le-a fost rău!
Fundaşul central Zoran Markovici a fost înlocuit de antrenorul Cristi Pustai cu cinci minute înainte de pauza meciului din Ghencea. Jucătorul a acuzat o stare de vomă, resimţită şi de vîrful de atac Nemanja Vidakovici, care nu a mai fost titularizat. "Pe drumul de întoarcere, mai mulţi jucători s-au simţit rău. Vom încerca să depistăm cauza", a spus Pustai. Buzean a făcut şi el toxiinfecţie la Mediaş şi nu a mai făcut deplasarea! (Cosmin Prişcă - Mediaş)
"Cădem psihic"
Antrenorul Mediaşului, Cristian Pustai, s-a arătat îngrijorat că echipa nu rezistă la presiune. "Cădem psihic foarte repede în deplasare, spre deosebire de partidele de acasă. După aspectul jocului, rezultatul în favoarea Stelei este unul meritat. Încercăm să jucăm spectaculos, dar, deocamdată, nu sîntem eficienţi", a declarat Pustai. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}