Unirea Alba Iulia
Nu regretă Piteştiul
În vară, antrenorul Unirii, Aurel Şunda, a refuzat o propunere de la Internaţional Piteşti, echipă pe care o va întîlni în etapa următoare. "A fost o ofertă foarte tentantă financiar, venită de la patronul Lazăr, dar am preferat să rămîn la Alba Iulia. Vreau să cîştigăm meciul cu ei", a spus Şunda. (Dan Henegar - Alba Iulia)
Acuză presiunea
Jucătorii Unirii au găsit explicaţia pentru înfrîngerea de la Cluj, 0-1 cu "U", prima din cursul sezonului. "Presiunea a fost prea mare şi am capotat psihic. Din acest motiv, prestaţia noastră a lăsat de dorit", a explicat atacantul Zăgrean. "O luăm de la capăt, eşecul nu e un capăt de ţară. Miza jocului şi-a spus cuvîntul. Nu ne-am regăsit", a completat mijlocaşul Foro. (Dan Henegar - Alba Iulia)
UTA Arad
Hidişan s-a întors
De ieri, mijlocaşul Florin Hidişan se antrenează din nou cu prima echipă. Jucătorul a intrat în conflict cu antrenorul Ionuţ Chirilă în urmă cu două luni şi a fost exclus din lot. Ca să-l ierte, antrenorul i-a impus jucătorului să renunţe la memoriul depus la FRF, în care acuză clubul că-i obstrucţionează dreptul la muncă. (Radu Romanescu - Arad)
Fără presiune
UTA e în picioare după derby-ul cu Liberty şi adulmecă poziţia de lider. "A fost o încărcătură specială la acest meci. Le-am spus jucătorilor mei că trebuie să învingem echipele pe care alţii nu pot să le bată. Am reuşit asta cu Clujul şi cu Liberty. Dar nu vorbesc despre promovare, nu vreau să pun presiune pe jucători", a declarat Ionuţ Chirilă. (Radu Romanescu - Arad)
Despărţire
UTA l-a pierdut pe cel mai vechi om din club, maseurul Dan Ifrim, care activa la gruparea arădeană din 1982. "Am schimbat 63 de antrenori, îi am pe toţi notaţi într-un carneţel", a spus Ifrim, care a părăsit ieri clubul. Fostul maseur a acceptat oferta fostului fotbalist Marius Ţucudean şi va conduce un complex patronat de acesta. (Radu Romanescu - Arad)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}