Fotbal   •   Liga 1   •   UNIREA URZICENI - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2

Dan Petrescu: "Am făcut prea multe puncte şi acum ni se pune stop!" :X

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 septembrie 2008

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat luni după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, că oltenii nu meritau victoria, dar au reuşit să se impună şi cu ajutorul arbitrului care a luat decizii eronate împotriva ialomiţenilor.



"Golurile le-am făcut cadou, iar în rest Craiova nu a ajuns la poartă. La pauză le-am spus jucătorilor că un egal ar fi bun, dar nu am avut o zi bună. Am avut un penalty şi un gol anulat azi. Am făcut prea multe puncte şi acum ni se pune stop. Au fost presiuni mari asupra arbitrului înainte de meci, dar la Urziceni nu este dezavantajată nicio echipă. Principalii vinovaţi suntem eu şi echipa. După şase victorii consecutive era normal să ai o zi mai slabă în care să nu iasă nimic. Aproape că uitasem cum e să pierzi", a declarat Dan Petrescu.



Preşedintele echipei din Urziceni, Mihai Stoica, a fost mai dur şi l-a acuzat pe arbitrul Marius Martiş pentru prestaţia din meciul cu oltenii: "Îţi vine să te laşi de fotbal. Echipa asta poate mult dacă este lăsată în pace, dar azi nu a fost. Atunci când dai un gol valabil şi nu ţi se dă un penalty e greu să baţi o echipă bună. Martiş a avut o zi în care a avut un arbitraj iritant şi îmi pare rău că se întâmplă asta. Băieţii au arătat caracter, au împins jocul spre adversar, dar s-au lovit de un zid ridicat în primul rând de acest asistent pe care îl credeam de viitor. Un rezultat de egalitate îl meritam cu prisosinţă, nu zic că vroiam noi victoria".



De cealaltă parte, tehnicianul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, a spus că este bucuros că echipa sa a obţint toate punctele dintr-un meci cu o formaţie care a bătut Rapid şi a făcut egal cu liderul din Germania, HSV Hamburg. " Am început lent, am luat gol repede, apoi ne-am revenit şi am jucat bine. Sunt bucuros de această victorie, care este meritată, pentru că veneam după două eşecuri consecutive. Craiova creşte de la meci la meci", a afirmat Napoli.



Patronul echipei din Bănie, Adrian Mititelu, a precizat că victoria cu ialomiţenii a fost una chinuită, însă era "99% sigur că jucătorii vor obţine vicoria". Mititelu a acuzat şi el arbitrajul şi l-a caracterizat ca fiind unul "de pe timpul Victoriei". Patronul Universităţii Craiova a conchis spunând că Liga I s-a echilibrat foarte mult, iar ca dovadă stau ultimele rezultate.



Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.