Petrolul - CFR Cluj, duelul zilei de sâmbătă în Superligă, s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Stefan Drazic a deschis scorul pentru „feroviari”, Alejandro Bran a restabilit egalitatea și scorul final încă din minutul 28.
Prahovenii pot pierde locul 4 în Superligă, fie în dauna celor de la Universitatea Cluj, fie în a celor de la FCSB, în timp ce „feroviarii” se depărtează de locurile de play-off, 18 puncte după 14 etape.
Cronică de Cezar Titor » Puncte împărțite în mocirla de la Ploiești
Într-o zi în care fotbalul european își îndreaptă privirile spre dueluri de gală precum „Der Klassiker” sau „Derby della Madonnina”, Superliga propune, la rândul ei, o confruntare cel puțin interesantă: Petrolul - CFR Cluj.
„Lupii galbeni”, instalați pe loc de play-off, au depășit deja statutul de revelație a campionatului și încep să se transforme într-o certitudine a actualei stagiuni. De cealaltă parte, CFR Cluj traversează un sezon al contrastelor, cu rezultate oscilante, dar „feroviarii” rămân capabili să pună probleme oricărui adversar.
Istoria confruntărilor directe înclină balanța în favoarea ardelenilor. Cele două formații s-au „evitat” de-a lungul istoriei, întâlnindu-se de 30 de ori pe prima scenă a fotbalului românesc, bilanțul consemnând 14 victorii ale clujenilor, opt succese ale prahovenilor și tot atâtea remize. Povestea acestui duel a început în urmă cu aproape 57 de ani, pe 2 noiembrie 1969, în Gruia.
Există însă și o amintire aparte pentru suporterii Petrolului, legată tocmai de adversara din această rundă. Ultimul trofeu ajuns în vitrina clubului ploieștean, Cupa României din 2013, a fost cucerit în fața CFR-ului. Pe 1 iunie 2013, „lupii galbeni” se impuneau cu 1-0 în finală, într-o seară în care „Republica Ploiești” a cucerit Capitala.
Petrolul, insistentă. CFR, letală pe contraatac
Ardelenii au început ca din tun partida! În minutul 5, Braun, unul dintre cei mai subapreciați fundași laterali din Superligă, a recuperat un balon în bandă, la 30 de metri de poarta adversă, l-a depășit facil pe Andres Dumitrescu și a centrat în careul mic, de unde Drazic a îndeplinit o simplă formalitate, deblocând tabela.
Golul primit i-a trezit pe băieții lui Sousa, care s-au aruncat în atac, însă ofensiva prahovenilor era mai degrabă precipitată și haotică, îngreunată și de starea precară a gazonului. În schimb, tot ardelenii produceau mai mult pericol, pe contraatac, profitând de spațiile lăsate în defensiva gazdelor.
În minutul 13, Biliboc l-a lansat pe Drazic cu o „trivela” care l-ar fi făcut invidios până și pe Ricardo Quaresma, însă Zima s-a opus „doppiettei” croatului. Două minute mai târziu, rolurile s-au inversat: Drazic a devenit servant, iar Biliboc, apărut în fața porții, n-a reușit să „ciupească” balonul din fața aceluiași Zima.
Totuși, insistențele „lupilor galbeni” n-au fost sisifice. În minutul 28, Mario Ioniță a inventat o pasă de mare rafinament, peste defensiva ardeleană, iar Alejandro Bran, „decarul” Petrolului, a restabilit egalitatea, nu fără emoții, dintr-o situație de unu contra unu cu Vâlceanu.
Golul a schimbat complet raportul de forțe, iar finalul reprizei le-a aparținut în totalitate galben-albaștrilor. În minutul 37, prahovenii au irosit două ocazii uriașe la faze succesive: mai întâi, Vega n-a izbutit să înscrie din doar șase metri, apoi Martins, aflat la 7-8 metri de poartă, a trimis în plasa laterală.
Festival de ocazii în repriza a doua
„Lupii” au început mai bine și repriza secundă. Rodrigo Martins a fost aproape de 2-1, cu un șut puternic din lateral, respins de Vâlceanu, apoi Dele Israel a trimis puțin pe lângă poartă, din afara careului.
Băieții lui Marius Șumudică au replicat prin Ziblim, care l-a încercat pe goalkeeperul prahovenilor cu un șut de la 20 de metri. Același Ziblim a reluat puțin pe lângă, de la marginea careului, în minutul 58, într-o perioadă în care jocul părea să se încline în favoarea formației în alb și vișiniu.
CFR, gol anulat în repriza a douaOcaziile Petrolului începeau să se înmulțească. În minutul 77, Dele Israel a livrat o centrare de manual pentru Ludewig, însă acesta a finalizat lamentabil din 7-8 metri, direct în brațele lui Vâlceanu.
Apoi, din lovitură liberă, Rodrigo Martins a fost la un pas de o reușită care ar fi amintit de celebrul gol al lui Ronaldinho împotriva Angliei, de la Campionatul Mondial din 2002. Spre deosebire de David Seaman, surprins atunci de traiectoria balonului, Vâlceanu a fost vigilent și a respins în corner.
În minutul 87, omniprezentul Drazic a lovit bara. Ignat a trecut și el pe lângă 2-1, din cinci metri, Zima având o intervenție senzațională. S-a terminat 1-1.
Cum arată clasamentul din Superligă:
FINAL. Petrolul - CFR Cluj 1-1
Minutul 63: Golul celor de la CFR Cluj este anulat pe motiv de ofsaid pe construcția fazei, Omic asupra lui Papp, după verificarea VAR. Drazic reușise „dubla”, din pasa lui Sfaiț.
Minutul 28: GOL Petrolul! Mario Ioniță îi trimite o pasă de mare rafinament lui Alejandro Bran, care înscrie în situație de unu la unu cu Vâlceanu.
Minutul 5: GOL CFR Cluj! Braun recuperează o minge la 30 de metri de poarta adversă, trece cu ușurință de Andres Dumitrescu, centrează în marginea careului de șase metri, iar Drazic deschide scorul.
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre partidă.
3081 de suporteri sunt în tribunele „Ilie Oană” pentru duelul din această seară.
Lovitura de start a fost dată simbolic de Mircea Anton, nume de referință în handbalul românesc, fost campion mondial universitar, antrenor emerit, acesta fiind însoțit de nepotul său.
Petrolul - CFR Cluj, echipele de start:
Petrolul (4-4-2): Zima - Căpușă, Papp, Sumbula, Dumitrescu - Teixeira, A. Ioniță, Flores, Martins - Hanca, Vega
Rezerve: Georgescu, Ludewig, Zaian, Dele, Huseynov, Țuțu, Leescu, I. Paraschiv, M. Costache
Absent: R. Jerdea (accidentat)
Antrenor: Ricardo Sousa
CFR Cluj (3-5-2): Vâlceanu - Gelashvili, Ignat, Pantalon - Braun, Ziblim, Perianu, Omic, Sfait - Drazic, Biliboc
Rezerve: Gal, A. Filip, Camora, Kun, Țîrlea, Kresic, Azzini, Nalic, Perea, Omrani, Trevisan, S. Buș
Absenți: A. Fica, S. Rocha (accidentați)
Antrenor: Marius Șumudică
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Adrian Cojocaru // Asistenți: Romica Bîrdeș și Raul Ghiciulescu
Arbitru de rezervă: George Găman // Observator de arbitri: Augustus Constantin
Arbitru VAR: Cătălin Popa // Asistent AVAR: Bogdan Dumitrache
Update, ora 18:15 » Plouă de ore bune la Ploiești, probleme cu gazonul
A plouat la Ploiești pe tot parcursul zilei, iar intemperiile continuă și înainte de startul partidei. Pe alocuri, gazonul se prezintă oribil, fiind inundat de apă. În acest sens, s-a apelat la metode tradiționale de a drena suprafața de joc, cu bureți și găleți.
{{text}}