Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - CFR 1-1

Cine să-i mai înțeleagă? De necrezut ce a scandat galeria CFR-ului la Ploiești!

+33 Foto
Jucătorii CFR-ului și Marius Șumudică salutând galeria

Articol de Daniel Grigore, Cezar Titor   —  sâmbătă, 31 octombrie 2026

Scandări cu tentă rasistă după Petrolul - CFR Cluj 1-1. Culmea, ele au venit dinspre galeria oaspete, în condițiile în care zilele trecute antrenorul Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în momentul în care a fost vizat de insulte similare!

Finalul partidei dintre Petrolul și CFR Cluj a adus scandări reprobabile de la nivelul tribunelor.

A existat, pentru început, un schimb tăios între antrenorul CFR-ului, Marius Șumudică, și galeria gazdă. Șumudică i-a aplaudat ironic pe petroliștii de la nivelul tribunei a doua și a peluzei, provocare la care publicul a răspuns vulgar: „Șumudică are p*** mică”.

Ambele grupuri de jucători și-au salutat ulterior suporterii. Șumudică și-a felicitat elevii, îmbrățișându-i în fața galeriei, apoi în drumul către vestiare a fost aplaudat de fanii de la Tribuna I, răspunzându-le cu aceeași monedă.


Ca impresie generală, prahovenii din tribune au părut mulțumiți de rezultat, însă nu au uitat de conflictul deja vechi cu cei din conducere, jignindu-l pe președintele Claudiu Tudor.

Scandări rasiste ale galeriei CFR-ului, la câteva zile după ce Marius Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren din acest motiv!

Mai departe, cele două galerii au coalizat împotriva rivalelor, înjurându-le la unison pe U Cluj și Steaua.

Curios, fanii celor de la CFR au recurs și la o scandare rasistă la adresa rapidiștilor, celebrul cântec de peluză „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani, ne p**** pe ei la infinit, m*** lu' Rapid”.


Curios întrucât este chiar soiul de manifestare rasistă din cauza căreia Șumudică a întrerupt derby-ul cu U Cluj de acum câteva zile, reclamând rasismul din fotbal!

3.081 de spectatoriau asistat la acest meci, dintre care undeva la 30-40 de suporteri ai CFR-ului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.