Eder Militao (28 de ani), rezervă în Barcelona - Real Madrid 1-2, a fost jefuit în timpul clasicului Spaniei.
Departe de teren vreme de jumătate de an din cauza problemelor medicale, fundașul central Eder Militao a reintrat în circuit în această lună. Duminica trecută, brazilianul a fost rezervă neutilizată la meciul dintre Barcelona și Real Madrid.
Ziarul El Mundo scrie că locuința lui Militao din cartierul exclusivist La Moraleja, în nordul Madridului, a fost jefuită în timpul partidei.
Locuința lui Eder Militao, jefuită în timpul El Clasico
Cel puțin doi hoți au intrat prin efracție prin fereastră băii de la etajul 3, au coborât apoi în dormitorul fotbalistului și au furat de acolo bijuterii și ceasuri în valoare de peste 350.000 de euro.
Potrivit sursei citate, au fost furate un ceas Rolex în valoare de 53.000 de euro, un ceas Richard Mille în valoare de 170.000 de euro, trei genți Chanel care valorează undeva la 15.000 de euro, inele și brățări Cartier a căror valoare se ridică la aproximativ 25.000 de euro, plus alte bijuterii, genți și valize care duc paguba totală la peste 350.000 de euro.
În tot acel timp, câțiva membri ai familiei fotbalistului erau la parter, unde urmăreau partida. O brigadă de polițiști, însoțiți de agenți de pază ai complexului, și-au făcut ulterior apariția și au întrebat dacă au văzut ceva suspect. Abia apoi a fost descoperit haosul din dormitorul fotbalistului, răvășit de infractori în căutarea bunurilor de lux.
În speranța că-și va recupera măcar o parte dintre lucruri, Militao a angajat o companie specializată în recuperarea de bunuri. Reprezentantul firmei respective a afirmat că „am recuperat în trecut ceasuri de lux aparținând unor celebrități și știm ce magazine de bijuterii le vând de obicei. De asemenea, vom căuta pe piața neagră”.
{{text}}