International   •   Inedit   •   RONALDINHO VIZAT DE POLIŢIA BRAZILIANĂ

Amic cu traficanţii de droguri

Articol de Constantin Popescu   —  miercuri, 24 septembrie 2008

Numele vedetei Milanului apare în ancheta în urma căreia a fost arestat un important şef de bandă din Porto Alegre





Probleme pentru Ronaldinho. Şi la Milan, unde s-a probat că echipa se descurcă mai bine fără el, şi în viaţa personală, în care în­ce­pe să se amestece poliţia braziliană. :X Mijlo­caşul de 28 ani urmează să explice natura relaţiei sale cu Richard Alex da Silva, supranumit “Gigi”, şeful une­ia dintre cele mai mari organizaţii de traficanţi de droguri din Porto Alegre.



Numele lui Dinho apare într-o intercepţie te­le­fo­nică, înregistrată şi transcrisă, în care el con­ver­sea­ză cu Anderson, jucător la Manchester United, despre o petrecere alături de “Gigi”. ;) Nu se ştie da­că şi cînd a avut loc fiesta. S-a reţinut însă că participarea lui Ronaldinho a fost avansată chiar de traficant, suficient ca justiţia braziliană să-l ia în colimator, deşi în discuţia cu pricina nu s-a vor­bit deloc de stupefiante.



Veriga de legătură este considerat Anderson. A­cesta ar fi înlesnit relaţia dintre Ronaldinho şi “Gigi”, fiind bun prieten cu amîndoi. De altfel, ban­ditul tocmai a fost arestat într-un apar­ta­ment de­ţi­nut de mijlocaşul “diavolilor”, după ce în iunie eva­dase utilizînd un automobil Porsche Ca­yenne aparţinînd tot acestuia. 31 de persoane au fost deja arestate în urma anchetei ce a durat peste un an.



Necazuri şi la Barcelona

Nu-i prima dată cînd numele lui Ronaldinho este aso­ciat cu drogurile. Sezonul trecut, s-a zvonit că brazilianul a căzut pradă ten­ta­ţi­ei stupefiantelor. Viaţa boemă pe care începuse să o ducă în Spania, cu dese absenţe de la an­tre­na­men­te, lipsă de implicare şi de ambiţie, nopţi pier­du­te prin discoteci şi vizite inexplicabile în Brazilia, a produs finalmente răcirea relaţiei cu şefii “blau­gra­na”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.