International   •   Liga Campionilor   •   REAL MADRID

Kylian Mbappe a depășit un nume legendar din istoria lui Real Madrid

+5 Foto
Kylian Mbappe l-a depășit pe Sergio Ramos // foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie, Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 04 noiembrie 2026

Kylian Mbappe (27 de ani), atacantul lui Real Madrid, a marcat în meciul câștigat de „galactici” pe terenul lui AEK Atena, scor 3-2, și l-a depășit pe Sergio Ramos (40), legendarul fundaș central al clubului din capitala Spaniei.

Cu Mbappe marcator, Real Madrid s-a impus la Atena abia în prelungiri, după ce a fost condusă de două ori. Mijlocașul Răzvan Marin a fost introdus în ultimele 30 de minute.

Grecii au condus de două ori, însă „bomba” trimisă de Federico Valverde în prelungirile partidei a făcut ca cele 3 puncte să meargă la Madrid.

Kylian Mbappe l-a depășit pe Sergio Ramos


Înaintea acestui meci, Kylian Mbappe avea 101 goluri în tricoul blanco și se afla la egalitate cu Sergio Ramos. Fundașul central care în ianuarie s-a despărțit de mexicanii de la Monterrey a jucat pentru „galactici” între 2005 și 2021 și a reușit o mulțime de goluri importante. Două dintre ele au fost marcate chiar în finale de Liga Campionilor.

Era minutul 78 la Atena, iar gazdele conduceau cu 2-1, după ce Pilo tocmai trimisese balonul în poarta lui Courtois. Mbappe s-a demarcat perfect în fața porții, Dumfries a trimis balonul la colțul lung, iar starul francez a reluat din câțiva metri.

Sergio Ramos și Ronaldo Nazario

Următorul nume imens pe care Mbappe poate să îl depășească este Ronaldo Nazario (50 de ani) Legendarul atacant brazilian a evoluat pentru spanioli între 2002 și 2007, timp în care a adunat 104 reușite.


Real Madrid, echipă letală în ultimele minute

Madrilenii au ajuns la 5 meciuri câștigate grație golurilor marcate dincolo de minutul 85.

  • AEK Atena: 92’

  • Barcelona: 87’

  • Roma: 90’

  • Elche: 91’

  • Espanyol: 90’

Real Madrid a câștigat 7 meciuri consecutive pentru prima dată de la începutul sezonului trecut (7 din 7, până la înfrângerea de pe Metropolitano, de la sfârșitul lunii septembrie). În timpul primului său mandat la Real Madrid, în 2011, Mourinho a reușit să obțină 15 victorii consecutive.

Top 10 marcatori din istoria lui Real Madrid:

  1. Cristiano Ronaldo: 450

  2. Karim Benzema: 354

  3. Raul Gonzalez: 323

  4. Alfredo Di Stefano: 308

  5. Carlos Santillana: 290

  6. Ferenc Puskas: 242

  7. Hugo Sanchez: 208

  8. Francisco Gento: 182

  9. Pirri: 172

  10. Emilio Butragueno: 171

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.