International   •   Liga Campionilor   •   LENS - COMO 1-9

Numele rostit de Thierry Henry după Lens - Como 1-9: „Cu adevărat special”

Lens - Como 1-9 / foto: X @ Como_1907

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 05 noiembrie 2026

Fostul mare atacant francez Thierry Henry (49 de ani) a analizat victoria răsunătoare obținută de Como în etapa 4 a Ligii Campionilor, 9-1 împotriva lui Lens.

Miercuri seara, Como, locul 4 în Serie A atât în precedentul cât și în actualul sezon, a reușit cea mai mare victorie din istoria modernă a Ligii Campionilor, din 1992 încoace.

Echipa antrenată de Cesc Fabregas a înscris de 9 ori pe terenul lui Lens, locul 9 în Franța, și se laudă acum cu 9 puncte din 12 posibile, ocupând provizoriu locul 4, care trimite direct în faza optimilor competiției.

Thierry Henry a fost coleg cu Fabregas la Arsenal în anii 2000 și a comentat succesul de care se bucură fostul său coechipier. Fostul mare atacant francez a rostit un nume pe care-l consideră emblematic în succesul lui Como: Matteo Papaccoli, tânărul jucător din Academie (18 ani) care a primit ieri șansa debutului la profesioniști și a răspuns cu gol.


Numele rostit de Thierry Henry după Lens - Como 1-9: „Asta spune multe despre munca lui Cesc Fabregas”

„Să câștigi în deplasare nu este niciodată simplu în cupele europene, știm cu toții asta. Credeți-mă în această privință, Lens nu este o echipă ușor de învins pe teren propriu. I-au bătut pe PSG în Supercupă acasă, 1-0.

Ca cei de la Como să înscrie de 9 ori în deplasare, în Liga Campionilor, și să devină prima din istoria competiției care reușește așa ceva, este ceva de cărțile de istorie.

Însă pentru mine, ce este cu adevărat special este Papaccioli, un jucător din Academie care a intrat și a înscris. Să treci de la Douvikas, care a înscris un hat-trick, de la vedeta Nico Paz, la un jucător din Academie, asta spune multe despre munca pe care Cesc Fabregas o face acolo.


Joacă ofensiv, folosește jucători din Academie, italieni, joacă un fotbal frumos, înscrie 9 goluri într-un meci. Tot ce face acum este uimitor.

Merită asta, echipa merită asta, proprietarul merită, toți cei implicați la Como merită. Este plăcut să urmărești traseul echipei”, a comentat Henry la CBS Sports Golazo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.