Harry Kane (33 de ani), Balonul de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen și a devenit astfel cel mai bine plătit jucător din Europa, cel puțin ca salariu de bază, conform The Athletic.
În vara lui 2023, Bayern Munchen a plătit 95 de milioane de euro pentru a-l transfera pe atacantul Harry Kane de la Tottenham.
Englezul a avut un randament extraordinar în Bavaria, cu 156 de goluri marcate și 41 de pase decisive oferite în cele 161 de jocuri pentru Bayern.
Recent încununat Balon de Aur pentru prestațiile și realizările sale din sezonul 25/26, Kane a semnat un nou contract cu Bayern, întrucât urma să intre în ultimele 6 luni ale precedentei înțelegeri.
Harry Kane a semnat prelungirea cu Bayern Munchen: cel mai mare salariu din istoria clubului
Noul contract se întinde pe 3 ani și prevede cel mai mare salariu din istoria lui Bayern, conform jurnalistului David Ornstein de la publicația The Athletic.
Kane a devenit, totodată, cel mai bine plătit jucător din fotbalul european. Cel puțin ca salariu de bază, conform sursei citate, întrucât cu tot cu bonusuri ar putea fi depășit la nivel de venituri.
Jurnalistul Florian Plettenberg de la Sky Germania scrie că salariul de bază al lui Kane, brut, va fi de „cel puțin 25 de milioane de euro pe an”.
Pe 28 iulie, Kane a împlinit vârsta de 33 de ani. La finalul noului contract, 30 iunie 2029, va fi pe cale să împlinească 36 de ani.
„Aștept cu nerăbdare un viitor entuziasmant alături de Bayern! Pentru mult mai multe victorii, trofee și amintiri grozave”, a transmis Kane pe rețelele sociale.
În comunicatul clubului, Kane este citat spunând: „Mă simt ca acasă la Bayern. Iubesc clubul, suporterii și orașul Munchen. Avem o echipă fantastică și un antrenor fantastic în persoana lui Vincent Kompany. Asta mă face să fiu foarte mândru să fac parte din acest club.
Întreaga mea familie este foarte fericită aici. Am vrut să rămân, acum privesc nerăbdător către viitor și vreau să câștig mult mai multe trofee alături de acest club grozav”.
{{text}}