Sepsi încearcă să găsească noi resurse financiare pentru a-și asigura continuitatea activității în 2027, după ce guvernul condus de Peter Magyar a anunțat eliminarea sistemului TAO, prin care sportul maghiar a beneficiat de finanțări consistente în ultimii 15 ani.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, conducerea clubului ia tot mai în serios varianta contractării unui credit, pentru a acoperi cheltuielile salariale.
Instituția financiară de la care Sepsi speră să obțină împrumutul nu este străină de clubul covăsnean. Este vorba despre OTP Bank cu sucursala în Ungaria, care s-a numărat printre sponsori în perioada în care desfășura activități și pe piața din România. La noi, compania respectivă nu mai există ca entitate independentă, toate conturile, produsele și sucursalele fiind transferate și integrate în rețeaua Banca Transilvania.
Demersul vine la numai două săptămâni după ce GSP a prezentat consecințele eliminării sistemului TAO asupra academiilor din România finanțate din Ungaria.
Sepsi caută un credit pentru plata salariilor din 2027
Creditul pe care conducerea lui Sepsi dorește să îl obțină ar urma să fie utilizat pentru plata salariilor în 2027, în condițiile în care covăsnenii nu vor mai primi finanțare din Ungaria începând cu anul viitor.
Luna trecută, Peter Magyar, premierul Ungariei, a decis eliminarea sistemului TAO. Programul, introdus în 2011, a permis companiilor maghiare să direcționeze o parte din impozitul pe profit către organizații sportive.
Noul guvern de la Budapesta a anunțat înlocuirea acestuia cu un sistem de finanțare directă de la bugetul de stat, în valoare de 150 de miliarde de forinți anual, echivalentul a aproximativ 390 de milioane de euro, pentru sportul de pe teritoriul Ungariei.
Schimbarea afectează inclusiv modelul prin care fundația din Felcsut, asociată Academiei Puskas, a sprijinit dezvoltarea mai multor academii de fotbal din afara țării.
În România, printre beneficiarii acestor finanțări, venite prin Academia Puskas, s-au numărat Sepsi OSK și FK Csikszereda, două proiecte care au primit sume importante în ultimii ani.
Cele două entități sportive au raportat împreună finanțări provenite din Ungaria de 12,4 milioane de euro în 2025, iar în ultimii patru ani au beneficiat cumulat de aproximativ 50 de milioane de euro.
1,36 milioane de euroa primit clubul covăsnean în sezonul 2025-2026, doar prin programul administrat de fundația din Felcsut. Suma nu reprezintă întreaga finanțare provenită din Ungaria, întrucât Sepsi a beneficiat și de alte surse, inclusiv Fondul Bethlen Gabor, sponsorizări și investiții în infrastructură.
3 milioane de eurosunt veniturile din sponsorizări ale lui Sepsi, în acest moment.
Laszlo Dioszegi a repetat în mai multe rânduri că nu poate susține de unul singur clubul Sepsi. Foto: ImagoNu știm ce va fi. Vom vedea în următoarele luni. Așteptăm să vedem ce urmează și cum vor funcționa lucrurile. Nu știm cum ne va impacta în ceea ce privește academia și stadionul. Oricum, prin sistemul TAO noi am primit bani o singură dată, anul trecut. Am încasat undeva la 1,1 milioane de euro. Să vedem ce se va întâmpla.
- Laszlo Dioszegi, pentru GSP
Previziuni sumbre și pentru 2028. Sepsi mai pierde un sponsor
Dificultățile financiare ale lui Sepsi s-ar putea accentua din 2028, când expiră și unul dintre cele mai importante contracte de sponsorizare ale clubului. În mai 2025, covăsnenii au semnat un parteneriat pe trei ani, în valoare totală de 1,5 milioane de euro, cu Duna Aszfalt, companie maghiară de construcții care a preluat drepturile de denumire ale stadionului din Sfântu Gheorghe.
În spatele companiei se află Laszlo Szijj, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria și un apropiat al fostului premier Viktor Orban. Magnatul, a cărui avere era estimată la aproximativ 800 de milioane de euro în 2025, a beneficiat de-a lungul anilor de importante contracte publice, iar relațiile sale cu fostul lider de la Budapesta au făcut obiectul mai multor investigații jurnalistice.
Apropierea dintre Szijj și Orban depășește sfera afacerilor și a intereselor politice. Cei doi au o relație personală de lungă durată, obișnuiesc să petreacă vacanțe împreună pe iahturi de lux și folosesc avioane private pentru călătoriile lor.
Contractul cu Duna Aszfalt îi asigură lui Sepsi 500.000 de euro anual până în 2028, însă șansele ca parteneriatul să continue după această dată sunt foarte mici.
{{text}}