Fostul internațional Silviu Lung (70 de ani) a comentat situația pe care o traversează portarul Răzvan Sava (24 de ani) la Universitatea Craiova, unde a bifat doar 9 apariții în toate competițiile, fiind lăsat pe banca de rezerve de către Laurențiu Popescu (29 de ani).
Răzvan Sava a ajuns la Universitatea Craiova în această vară, fiind transferat de la Udinese. Inițial, informația vehiculată a fost că suma transferului s-a ridicat la 2,5 milioane de euro, însă tatăl portarului român susține „nici vorbă de suma aia”.
Silviu Lung a comentat situația lui Răzvan Sava la Craiova: „Am fost surprins”
„Prima dată am fost surprins, se vehicula că s-au dat pe Sava 2,5 milioane de euro. Când dai atâția bani pe un portar, înseamnă că trebuie să îl joci titular.
Abia acum m-am lămurit, când s-a aflat că e împrumutat. Cu Popescu s-a câștigat Cupa și campionatul, iar el a fost titular, a avut evoluții constant bune.
Silviu LungRăzvan a jucat câteva meciuri, dar când a jucat nu era cel mai bun prim 11 pe care îl avea Craiova. Dacă luăm strict evoluțiile lui, nu a greșit la goluri.
Era clar că trebuiau alți doi portari cu o anumită experiență, cum Isenko era accidentat. Probabil că ușor, ușor va reveni și Isenko după accidentare. Nu îi va fi ușor! La un portar este foarte greu să îți revii după un accident al ligamentelor încrucișate”, a declarat Silviu Lung, potrivit sport.ro.
75de selecții a bifat Silviu Lung la naționala României, alături de care a participat la EURO 1984 și Campionatul Mondial din 1990. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la Universitatea Craiova, unde a câștigat o Cupă a României, performanță pe care a reușit-o și în tricoul Stelei, alături de care a câștigat și titlul în 1989. În rest, fostul portar a mai evoluat la Logrones, în Spania, și la Extensiv Craiova.
Silviu Lung: „Probabil că Sava va pleca”
„Probabil că Sava va pleca, asta în condițiile în care este împrumutat. Îmi pare sincer rău, este un portar talentat, a apărat și în campionatul italian. În locul lui, și eu aș pleca mai departe.
La o echipă trebuie să fie un portar titular, iar un portar foarte bun care să fie rezervă. Unde sunt 2-3 și concurența este foarte mare, riști ca ei să intre cu frică și să greșească. Eu cred că un portar trebuie să aibă continuitate. Dacă crezi în el, trebuie să îl bagi și după un meci sau două în care a greșit”, a adăugat legendarul portar al Craiovei.
2,5milioane de euro este actuala cotă de piață a lui Răzvan Sava, potrivit Transfermarkt
Răzvan Sava a trecut prin academia celor de la Juventus, iar apoi a mai fost legitimat la Pescara, Lecce și Torino, de unde a fost cumpărat de CFR Cluj la începutul anului 2022, pentru 250.000 de euro.
După doi ani și jumătate, CFR Cluj îl vindea pe Răzvan Sava la Udinese pentru suma de 2,5 milioane de euro. Pentru formația italiană, portarul român a bifat 23 de apariții, dintre care 19 în Serie A.
{{text}}