Universitatea Craiova a câștigat cu 2-0 în fața albanezilor de la Egnatia, în etapa a treia a fazei ligii din Conference League, după un meci în care și-a valorificat superioritatea individuală printr-un joc curajos, cu pressing agresiv, deplasări rapide spre poarta adversă și libertate de exprimare din plin.
Echipa lui Filipe Coelho nu a avut nevoie să monopolizeze posesia pentru a controla desfășurarea partidei, ci a găsit soluții prin intensitate, mobilitate și capacitatea de a exploata spațiile pe care adversarii le-au lăsat în urmă.
Dincolo de cele două goluri, oltenii au arătat o disponibilitate ofensivă remarcabilă, într-un meci în care albanezii nu au venit să se închidă în propria jumătate, ci au încercat să răspundă printr-un fotbal de luptă, cu posesii construite și intenție de a avansa.
Tocmai această abordare a oaspeților a favorizat, în anumite momente, jocul alb-albaștrilor. Craiova a avut spații de alergare, a putut accelera după recuperare și a câștigat numeroase confruntări individuale, în special pe flancuri. Acolo s-a văzut cel mai limpede diferența de calitate, chiar dacă echipa lui Coelho nu și-a construit atacurile exclusiv pe benzi.
Alexandru Cicâldău a deschis scorul în minutul 24, iar Nicușor Bancu a dublat avantajul oltenilor în minutul 32, cu un șut spectaculos de la distanță. Egnatia a încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Eneo Bitri (83').
„Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.
Cicâldău, din nou atacant dreapta. Inovația de Europa a lui Filipe Coelho
Universitatea Craiova (3-4-3) a păstrat și în fața albanezilor inovația tactică a lui Filipe Coelho pentru meciurile europene. Alexandru Cicâldău a trecut în postura de atacant dreapta, alături de Assad Al Hamlawi, în centru, și Ștefan Baiaram, în stânga. Mutarea din spatele vârfului într-o poziție mai avansată i-a oferit internaționalului român mai multă libertate de a pătrunde în careu și de a apărea la finalizare.
Cicâldău nu a fost o extremă clasică, preocupată exclusiv să păstreze lățimea terenului și să caute centrări. A putut să se apropie de zona centrală, de a participa la combinații și de a apărea la finalizare, în timp ce Carlos Mora a asigurat prezența pe culoarul exterior din dreapta.
Această distribuție a responsabilităților a permis Craiovei să păstreze lățimea atacului fără să îndepărteze unul dintre cei mai tehnici jucători ai săi de zonele decisive.
Mutarea a avut efect. Cicâldău a trimis cinci șuturi, trei pe poartă, și a înscris după ce a urmărit mingea respinsă de Dajsinani la lovitura de cap a lui Al Hamlawi. A fost un gol al anticipării, favorizat și de poziționarea sa avansată, care i-a permis să fie prezent în careu în momentul decisiv.
Bancu centrează pentru Al Hamlawi. Cicâldău are inspirația de urmări traiectoria mingii. Fotografie generată în platforma Wyscout.Portarul nu a mai putut interveni la șutul lui Alex Cicâldău. Fotografie generată în platforma Wyscout.Craiova a avut și un avantaj important prin mobilitatea celor trei atacanți. Baiaram nu a rămas fixat într-o singură zonă, ci a căutat combinațiile, a coborât pentru a primi și a participat la acțiuni în care a schimbat direcția jocului. Nu a fost la fel de productiv precum Cicâldău, dar deplasările sale au contribuit la fluiditatea acțiunilor de atac și au împiedicat organizarea albanezilor.
Mora și Bancu s-au putut exprima foarte bine pe cele două flancuri, unde au găsit spații generoase de avansare și au profitat de oportunitatea de a conduce mingea, de a provoca adversarii și de a participa la construcția atacurilor. Ambii au avut evoluții consistente, însă Bancu a ieșit în evidență prin curajul cu care a atacat spațiile și prin calitatea soluțiilor oferite în apropierea careului.
În plus, căpitanul Craiovei și Cicâldău au arătat că relația lor specială de joc a rămas intactă, chiar dacă ultimul a evoluat într-o poziție diferită. Cei doi s-au înțeles foarte bine și atunci când Cicâldău a jucat în spatele vârfului, iar mutarea sa în dreapta atacului nu a diminuat această conexiune.
Dimpotrivă, s-au căutat și s-au găsit în continuare prin combinații și deplasări care au pus în dificultate apărarea albaneză.
Un detaliu relevant pentru noul rol al lui Cicâldău a fost precizia paselor sale în ultima treime: șapte reușite din șapte încercări. Așadar, poziționarea mai avansată nu i-a redus contribuția la construcție, ci i-a permis să combine această responsabilitate cu o implicare mai mare în finalizare.
De ce s-a exprimat atât de bine Universitatea Craiova
Explicația jocului convingător al Craiovei a început, în bună măsură, din momentele în care echipa nu a avut mingea. Oltenii au practicat un pressing agresiv, au încercat să limiteze timpul de decizie al adversarilor și au transformat numeroase recuperări în oportunități de a avansa rapid.
Nu au avut nevoie să stea permanent în jumătatea albanezilor. Egnatia (3-5-2) a încercat să construiască și să ducă un meci de luptă, fără să se limiteze la apărarea propriului careu. A avut inițiativa în primele minute și a căutat să progreseze prin pase, dar această disponibilitate de a juca a venit și cu riscuri. În momentele în care albanezii au pierdut mingea, distanțele dintre compartimente și dificultățile de reorganizare au oferit Craiovei culoare generoase de avansare.
Oltenii au profitat. Prima mare ocazie a partidei, din minutul 11, a ilustrat foarte bine această capacitate de a schimba rapid sensul jocului. Romanchuk a intervenit și a blocat o acțiune adversă, Al Hamlawi a plecat cu mingea spre poartă, apoi a deschis în stânga pentru Bancu, care a finalizat din prima, puțin pe lângă.
A fost o acțiune reprezentativă pentru felul în care Craiova a atacat spațiile. Recuperarea a fost urmată de progresie rapidă, fără o succesiune inutilă de pase, iar adversarii nu au mai avut timpul necesar să se reorganizeze.
Pressingul a susținut această abordare. Assad Al Hamlawi a fost primul reper al efortului fără minge, prin disponibilitatea de a pune presiune asupra construcției adverse și de a participa imediat la atac după recuperare. În spatele său, ceilalți jucători au susținut agresivitatea colectivă, ceea ce a făcut ca Egnatia să aibă dificultăți în a găsi continuitate.
6,8a fost indicele PPDA al Craiovei în prima repriză, față de 17 al albanezilor, ceea ce a indicat un presing mult mai agresiv al oltenilor. PPDA (Passes Per Defensive Action) reprezintă numărul mediu de pase pe care o echipă le permite adversarilor înainte de a efectua o acțiune de apărare, în zona de teren luată în calcul.
60%dintre dueluri au fost câștigate de Universitatea Craiova, față de numai 39% de Egnatia, o diferență care a confirmat superioritatea gazdelor în confruntările individuale.
Pe flancuri, diferența de valoare s-a văzut aproape la fiecare confruntare individuală. Carlos Mora a avut libertatea de a ataca spațiul, de a conduce mingea și de a provoca adversarul direct, în timp ce Bancu a oferit o prestație ofensivă completă, cu deplasări curajoase, centrări și apariții în poziții de finalizare.
Căpitanul Craiovei a câștigat cinci dintre cele șase tentative de dribling și a trimis trei centrări precise din șapte. A fost unul dintre cei mai influenți jucători ai meciului, iar golul său din minutul 32, înscris printr-un șut spectaculos de la distanță, a completat o evoluție în care libertatea de exprimare s-a îmbinat cu eficiența.
Mora îl găsește perfect pe Bancu, pentru șut. Iată cum doi laterali ai defensivei combină excelent în zonă centrală. Fotografie generată în platforma Wyscout.Dajsinani s-a văzut învins după torpila lui Bancu. Fotografie generată în platforma Wyscout.Și Mora a câștigat teren constant în duelurile directe. A reușit patru dintre cele cinci driblinguri și a câștigat zece dintre cele 14 dueluri la sol. Chiar dacă centrările sale nu și-au găsit destinatarul, capacitatea de a depăși adversari și de a transporta mingea a contribuit la presiunea exercitată asupra apărării albaneze.
Totuși, Craiova nu a fost o echipă dependentă exclusiv de flancuri. Circulația mingii a implicat și zona centrală, iar relațiile dintre jucătorii de bandă, mijlocași și cei trei atacanți au permis schimbarea direcției atacurilor. Libertatea individuală a funcționat într-o organizare colectivă care a oferit permanent soluții.
După pauză, jocul a căpătat o altă dinamică. Cu două goluri avantaj, Craiova a redus intensitatea presingului și a administrat mai atent posesia, fără să renunțe la intenția de a ataca. A fost o schimbare de ritm, nu o renunțare la inițiativă. Oltenii au continuat să creeze ocazii, dar au avut mai puține motive să forțeze fiecare recuperare sau să accelereze fiecare posesie.
Egnatia, problemă evidentă cu atacanții
Egnatia a încercat să răspundă printr-un joc curajos, însă disponibilitatea de a participa la lupta pentru posesie nu a fost însoțită de aceeași eficiență în apropierea porții. Albanezii au avut perioade în care au circulat mingea și au reușit să înainteze, dar au întâmpinat dificultăți majore atunci când au avut nevoie să fixeze apărarea adversă sau să păstreze posesia în treimea ofensivă.
Problema a devenit clar vizibilă prin contribuția celor doi atacanți, Daniel Adjessa și Albanese, care au pierdut majoritatea confruntărilor individuale și au oferit puține soluții pentru continuarea acțiunilor.
Adjessa a câștigat un singur duel din 14 și a reușit doar patru pase în cele 73 de minute petrecute pe teren. În aceste condiții, Egnatia a avut probleme în a păstra mingea în față, iar colegii săi au fost nevoiți să reia frecvent construcția sau să caute alte trasee.
Nici Albanese nu a reușit să compenseze. A câștigat două dintre cele opt dueluri disputate, iar implicarea sa în finalizare a fost redusă. Lipsa de eficiență a celor doi a făcut ca efortul colectiv al albanezilor să producă relativ puține situații cu adevărat periculoase.
7ofsaiduri a avut Egnatia, față de numai 3 ale Craiovei, un indiciu al problemelor de sincronizare dintre pasatori și atacanții albanezilor.
9posesii ale albanezilor au ajuns în zona de penalty a Craiovei, de două ori mai puține decât cele 18 ale oltenilor.
Comparația descrie foarte bine limitele echipei din Albania. Egnatia a putut transporta mingea până într-un anumit punct și a avut dificultăți să găsească soluția următoare, să câștige duelul decisiv sau să creeze superioritate în apropierea careului.
Au existat și momente în care Egnatia a împins jocul spre poarta lui Popescu, în special după pauză, dar fără să construiască o presiune constantă. Portarul Craiovei a avut patru intervenții, însă superioritatea ofensivă a rămas de partea gazdelor.
În cele din urmă, diferența dintre cele două echipe nu a fost dată doar de cele două goluri marcate în prima repriză. Pentru echipa lui Filipe Coelho, victoria a reprezentat mai ales confirmarea unui joc în care agresivitatea fără minge și libertatea ofensivă s-au completat. Craiova a avut ritm, curaj și soluții, iar exprimarea individuală a jucătorilor săi a devenit cu atât mai eficientă cu cât a fost susținută de organizarea colectivă.
A fost un duel european. Au jucat într-un alt sistem, iar în primele minute a trebuit să ne adaptăm. Au avut mingea, chiar dacă nu au produs multe ocazii. Cred că toți jucătorii au făcut o treabă foarte bună, au înțeles jocul și ce trebuie să îmbunătățim. Continuăm să ne îmbunătățim. Bancu este foarte important, este unul dintre căpitani, este un profesionist și are valoare. Are o tehnică bună și cred că este mult mai eficient în ultimii 30 de metri în ultima vreme.
- Filipe Coelho, antrenor Craiova
Cifrele meciului Universitatea - Egnatia
Parametru | Universitatea | Egnatia |
Posesie | 53% | 47% |
Situații de gol | 18 | 8 |
Acuratețea paselor | 84% (412/488) | 81% (324/399) |
Șuturi cadrate | 9 | 4 |
Cornere | 5 | 6 |
Mingi recuperate | 69 | 77 |
Am suferit puțin din cauza intensității meciului și a ritmului adversarului. Aveam jocul sub control. Am greșit tocmai la punctele lor forte, pentru care ne pregătiserăm. Totuși, este un meci de fotbal și suntem în continuare în grafic pentru îndeplinirea obiectivelor. Băieții au încercat să dea maximum în fiecare moment. Îmi pare rău pentru nervozitatea lui Bitri. Puteam face mai mult în prima repriză, care a decis soarta meciului. Am avut probleme cu jocul lor direct.
- Nevil Dede, antrenor Egnatia
{{text}}