Gennaro Gattuso, tehnicianul liderului Lazio, a fost desemnat cel mai bun antrenor din Serie A în octombrie, a anunțat liga italiană. Trofeul îi va fi acordat înaintea partidei de pe „Olimpico” pe care Lazio o va disputa cu Lecce, pe 21 noiembrie.
Gattuso și-a asigurat acest premiu după ce a cocoțat-o pe Lazio pe prima poziție a clasamentului din Serie A, cu nouă victorii și un egal, cel mai bun start de sezon din istoria clubului capitolin.
Recunoașterea a venit după o serie impresionantă de șase victorii în campionat, dintre care patru au fost în octombrie: 3-1 cu Monza, 3-0 cu Juventus, 2-1 cu Parma și 6-2 cu Sassuolo.
„Statutul de lider solitar al lui Lazio, cu un punctaj record pentru club după zece etape, arată clar impactul lui Gattuso pe banca biancocelestilor. Rino a format o echipă modernă, remarcată prin organizare și intensitate, capabilă să puncteze prin 12 marcatori și să se apere cu determinarea unei formații care primește foarte greu gol.
https://t.co/KsyqsX3sHF
— Lega Serie A (@SerieA) November 6, 2026
Pe lângă realizările sportive, tehnicianul calabrez merită aprecieri deosebite pentru modul în care și-a transmis spiritul de luptător către jucători, creând un grup unit, în stare să se adapteze optim la fiecare fază a meciului”, a subliniat directorul executiv al Serie A, Luigi De Siervo.
Gattuso câștigă 1,2 milioane de euro net anual. Contractul cu Lazio i se prelungește până în 2028 la o clasare în Top 12
Gattuso a venit la Lazio cu așteptări modeste, având în vedere sezonul precedent și situația financiară austeră a clubului și restricțiile de pe piața transferurilor. Și pentru antrenorul de 48 de ani semnarea contractului venea după o perioadă dezamăgitoare la cârma echipei naționale a Italiei, care s-a încheiat cu o altă încercare eșuată de calificare la Cupa Mondială.
Roata norocului s-a întors și, potrivit Il Corriere dello Sport, conducerea clubului intenționează să-l recompenseze pentru munca remarcabilă, oferindu-i un nou contract cu termeni mai buni.
Gennaro Gattuso a reinventat-o pe Lazio / Foto: ImagoFostul mijlocaș a semnat inițial un contract pe un an cu o opțiune pentru un al doilea sezon, care se va activa la o clasare în Top 12 în clasament.
Gattuso câștigă în prezent 1,2 milioane de euro net anual, așa că se așteaptă o mărire salarială. „Președintele Claudio Lotito și directorul sportiv Angelo Fabiani sunt amândoi în favoarea unui nou contract îmbunătățit”, conchide cotidianul citat.
{{text}}